Elevilor li se „taie” mierea în școli, iar magistrații rămân cu diurna care poate ajunge la 2.000 de euro lunar

spot_img
Cele mai citite

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a spus vineri că diurna magistraţilor a fost menţinută ca „excepţie”, după ce ministerul Justiţiei a solicitat acest lucru

Solicitarea a venit pentru a avita perturbarea activității în instanțele de judecată, a susținut ministrul la Antena 3 CNN.

„Diurna de 2% a fost tăiată şi la parlamentari, diurna a revenit, în toate sectoarele, la acel standard care se aplică în tot sistemul bugetar, cu excepţia a 300 de persoane din sistemul Ministerului Justiţiei.

A fost solicitată din Ministerul Justiţiei pentru a nu perturba activitatea în instanţe”, a explicat ministrul Finanţelor, la Antena 3 CNN.

Potrivit legii, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, care sunt detaşaţi sau delegaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, pe toată durata delegării sau detaşării, de diurnă în cuantum de 2% din indemnizaţia de încadrare brută lunară.

Prin acordarea acestei diurne venitul unui magistrat care lucrează în altă localitate decât cea de domiciliu poate creşte şi cu 2.000 de euro.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

SCANDALOS: Peste 100.000 de zile de concediu medical în timp ce compania DE STAT se afundă în DATORII

Peste 103.000 de zile de concediu medical la STB, în timp ce compania are datorii de 1,5 miliarde de...

Știri pe același subiect