3.2 C
Sibiu
marți, ianuarie 7, 2025

Fonduri nerambursabile prin Programul eCreştere

Cele mai citite

Micii întreprinzători mai au la dispoziţie o săptămână pentru a cere finanţări nerambursabile pentru achiziţia de tehnologii moderne şi soluţii de e-business. Valoarea sumelor ce vor fi acordate variază în funcţie de solicitant. Programul iniţiat de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI) împreună cu Banca Mondială, se adresează persoanelor fizice autorizate, intreprinderilor individuale şi familiale, microintreprinderilor, IMM-uri-lor, asociaţiilor care activează în domeniul agriculturii, societăţilor cooperative şi grupurilor de producători. Astfel, persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale, cele familiale şi microintreprinderile pot primi până la 33.450 lei, iar IMM-urile până la 223.000 lei. Parteneriatele formate dintr-un IMM şi o universitate sau un institut de cercetare-dezvoltare, pot beneficia de sume până la 446.000 lei. Pentru a beneficia de aceşti bani, solicitanţii trebuie să depună un proiect la sediul MCTI, în care să explice modul în care vor fi folosiţi banii obtinuţi pentru retehnologizarea afacerii. Pentru a veni în sprijinul întreprinzătorilor mai puţin familiarizaţi cu pregătirea documentaţiei de proiect, cheltuielile eligibile pentru finanţare includ şi costurile legate de serviciile de consultanţă, care pot reprezenta până la 20 la sută din valoarea proiectului propus pentru finanţare. Poiectele pot fi depuse până pe 24 noiembrie la sediul MCTI din Bucureşti. (A.M.)

Publicitate
Ultimele știri

ALERTĂ MEDICALĂ: Virusul HMPV a ajuns în Ungaria

Virusul HMPV care s-a răspândit din China, capabil să provoace pneumonie severă atunci când este asociat cu alte bacterii...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect