Peste jumătate de milion de oameni și-au lichidat conturile de economii în primele nouă luni ale anului 2025.
Banii puși deoparte de oameni s-au transformat, în mare parte, în bani pentru cheltuieli de subzistență, determinate de inflația persistentă și de frica de o recesiune.
Potrivit statisticilor Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, numărul deponenților cu depozite garantate a scăzut drastic.
La sfârșitul anului 2024, existau 15,09 milioane de deponenți, iar la 30 septembrie 2025, numărul acestora ajunsese la 14,59 milioane.
Mai exact, 493.197 de posesori de conturi și-au încheiat relația cu banca, într-un interval de doar nouă luni.
Scăderea bruscă a numărului de conturi de economii este direct corelată cu erodarea puterii de cumpărare. Deși inflația a încetinit față de vârfurile din anii precedenți, ratele la credite și costurile alimentelor de bază rămân ridicate.
„Tendința de lichidare a economiilor personale pentru cheltuieli de subzistență a fost observată și în alte state din Europa Centrală și de Est, în special în Polonia și Ungaria, care au fost puternic lovite de inflație.
Totuși, amploarea fenomenului din România – aproape jumătate de milion de conturi lichidate în nouă luni – arată o vulnerabilitate accentuată a stratului deponenților mici.
Lichidarea rezervelor indică o reducere a capacității populației de a face față unor cheltuieli neprevăzute și o diminuare a capitalului disponibil pentru investiții.
Pe termen lung, acest lucru încetinește creșterea economică, deoarece banii sunt retrași din circuitul investițional al băncilor și folosiți exclusiv pentru consumul imediat”, scrie site-ul tvrinfo.ro.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




