Compania Continental, unul dintre cei mai mari producători de componente auto din lume, a anunțat că a dezvoltat în centrele de inginerie din Sibiu și Timișoara o nouă generație de radare destinate automobilelor care sunt capabile să acopere mult mai bine distanțele, având în schimb costuri mai mici, fiind pregătite să echipeze vehiculele autonome.
Senzorii radar de pe automobile au devenit în ultimii ani un echipament obligatoriu. Frânarea de urgență, de exemplu, care a fost introdusă ca echipare obligatorie pentru autovehiculele din Europa, se bazează pe acești senzori ce pot comanda sistemele de asistență ADAS. Noile generații Dacia Sandero și Logan sunt și ele echipate cu senzori produși și la Sibiu. Acum, cei de la Continental anunță că au realizat a șasea generație de senzori, prezentați deja la Salonul Auto Shanghai. Producția acestora ar trebui să înceapă în 2023, în timp ce clienții au plasat deja primele comenzi. Mai puțin cunoscut este faptul că parte din dezvoltarea acestor senzori s-a produs în centrul de inginerie din Sibiu.
După cum explică cei de la Continental, generația a șasea de radare acoperă o gamă largă de aplicații, începând de la cele mai simple sisteme de asistență, vizate de standardele Euro NCAP „într-o variantă entry-level”, până la funcțiile de conducere autonomă, care sunt tot mai prezente pe automobilele de ultimă generație, cum este sistemul de schimbare automată a benzii de rulare. Mai mult, radarele pot fi integrate într-o gamă largă de arhitecturi de autovehicule atât ca senzor inteligent, care prelucrează el datele, dar și ca radar satelit, care transmite date către o unitate centrală.
„Senzorii radar sunt piatra de temelie a siguranței la volan. În viitor, aceștia vor furniza date fiabile în situații de trafic din ce în ce mai provocatoare, cum este, de exemplu, frânarea autonomă de urgență într-un scenariu de traversare a unei intersecții și detectarea timpurie a bicicliștilor, pe care Euro NCAP o prevede și care este importantă pentru schimbarea automată a benzii de circulație”, spune Frank Petznick, șeful diviziei Advanced Driver Assistance Systems (ADAS) din cadrul Continental. „Cu a șasea generație de senzori radar, șoferii vor fi și mai siguri și vor circula și mai confortabil pe drum în viitor.”
Ceea ce este nou la noile radare este, pe lângă raza lungă de detecție (circa 250 metri), posibilitatea de detectare a obiectelor la 360 grade în jurul mașinii. Supranumite radare surround, detectează mai devreme și mai precis obiectele în mișcare (automobile, motociclete, bicicliști).
Echipa care lucrează la Continental Sibiu este dedicată zonei de System Engineering a acestor radare, în timp ce la Timișoara inginerii lucrează pe soluțiile hardware și de mecanică.
Cum funcționează
Pentru a asigura o monitorizare fiabilă a mediului din jurul vehiculului, senzorii radar trebuie amplasați în colțurile din față și din spate ale vehiculului, în spatele barei de protecție vopsite. Aceasta este o provocare în ceea ce privește tehnologia radar, deoarece efectele de reflexie și absorbție datorate structurii barei de protecție și a vopselei acesteia pot afecta performanțele de detecție ale senzorilor. Radarul cu rază lungă de acțiune din mijlocul zonei din față a vehiculului este amplasat sub un așa-numit radome, realizat din plastic special, permeabil pentru radiația electromagnetică. „Această soluție, nu poate fi folosită și pentru cazul amplasării in colțurile vehiculului, dar în același timp, cerințele pentru rezoluție și raza de acțiune pentru detectarea obiectelor sunt în creștere”, spune Norbert Hammerschmidt, șeful programului de dezvoltare a proiectului radarului în cadrul (ADAS).
Noii senzori au dimensiuni de aproximativ 70 x 55 x 20 milimetri (fără conector și suport) fiind cu aproape 40% mai compacți decât a cincea generație. Această caracteristică deschide noi opțiuni de integrare, de exemplu amplasarea în pragul vehiculului, pentru implementarea unui radar lateral.
Continental are șapte unități de producție în România și patru centre de inginerie, în Sibiu, dar și în Timișoara, Brașov și Iași.