12.2 C
Sibiu
luni, martie 4, 2024

Până la ce vârstă vom munci? Ministrul anunță creșterea vârstei de pensionare

Cele mai citite

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a agreat cu reprezentanţii Comisiei Europene o serie de principii şi criterii legate de sistemul de pensii, printre care se numără creştere vârstei de pensionare, treptat, la 65 de ani, pentru „fiecare om care lucrează în România”, majorarea treptată a vechimii necesare în specialitate pentru anumite categorii şi a perioadei de contributivitate.

„Astăzi am prezentat celor doi lideri, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi premierul României şi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, concluziile în urma discuţiilor avute în cadrul Comisiei Europene, pe diferite niveluri de decizie, de la tehnic până la directori şi comisari, ceea ce se întâmplă în special cu pensiile din sistemul public şi cu indemnizaţiile şi pensiile stabilite şi plătite în baza unor legi speciale.

Amendamentele depuse la Senatul României şi aprobate şi trecute de Senatul României au avut parte de un studiu de impact realizat de Banca Mondială, care a fost trimis anterior vizitei mele la Bruxelles către Comisia Europeană şi s-a discutat pe baza acelui impact. Sunt multe lucruri rezolvate deja, după cum ştiţi.

Reajustarea procentului aferent bazei de calcul, plafonarea veniturilor astfel încât să nu depăşească nicio pensie salariul, eliminarea perioadelor asimilate şi supraimpozitarea sunt lucruri care au fost apreciate.

S-au mai stabilit pentru a îndeplini jalonul şi a nu pune în pericol implementarea PNRR câteva criterii care să apară în următoarele amendamente, astfel încât după ce trece legea şi de Camera Deputaţilor jalonul să fie îndeplinit”, a declarat Marius Budăi, luni, la Palatul Victoria.

El a precizat că, dacă aceste criterii vor fi îndeplinite, jalonul este considerat îndeplinit, „aşa cum este trecut el în descrierea din cadrul PNRR”.

Budăi a anunţat că s-a stabilit cu Comisia Europeană creşterea treptată a vârstei de pensionare, în conformitate cu sistemul public de pensii, până la 65 de ani.

„Astfel, fiecare om care lucrează în România va trebui să fie echivalent, să nu fie deosebiri între cei care lucrează în anumite sisteme şi cei care lucrează în sistemul public de pensii şi vor avea o vârstă de pensionare până la vârsta de 65 de ani, aşa cum este prevăzută gradual şi în legea din sistemul public de pensii”, a explicat ministrul Muncii.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Indemnizația de șomaj a crescut de la 1 martie. S-au majorat și celelalte stimulente pentru ocuparea forței de muncă

Baza de calcul a indemnizaţiei de şomaj şi a altor măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect