0.2 C
Sibiu
luni, februarie 2, 2026

Peste 4.700 de firme și PFA au intrat în insolvență în primele nouă luni din 2022

Cele mai citite

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 10,68% în primele nouă luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 4.767 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 827, în creştere cu 3,76% faţă de perioada ianuarie-septembrie 2021.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 399 de insolvenţe (plus 30,39%), Cluj – 356 (minus 1,11%) şi Timiş – 214 (plus 1,90%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au înregistrat în judeţele Gorj, respectiv 20, în scădere cu 52,38% faţă de aceeaşi perioadă din 2021, Botoşani – 20 (minus 20%), Harghita – 23 (plus 53,33%) şi Covasna – 24 (plus 41,18%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe a fost consemnat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.290 (plus 2,38% comparativ cu primele nouă luni din 2021), construcţii – 920 (plus 27,96%) şi industria prelucrătoare – 612 (plus 14,82%). (AGERPRES)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Ai auzit de boala Ménière? Iată ce simptome are și cum îți poate răvăși viața

Daniela ArnăutuBoala Ménière este o afecțiune cronică a urechii interne care poate influența profund calitatea vieții. De multe ori,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect