Plafonarea prețului la gaze naturale, introdusă în pandemie și prelungită prin Ordonanță de Urgență a Guvernului, expiră la 1 aprilie 2026.
Până la 31 martie 2026, prețurile rămân plafonate la 0,31 lei/kWh cu TVA pentru clienții casnici și 0,37 lei/kWh cu TVA pentru noncasnici cu un consum anual de până la 50.000 MWh, precum și pentru producătorii de energie termică și alte categorii reglementate.
După această dată, protecția dispare complet, iar tarifele vor fi cele din contractele comerciale, dependente de cotațiile pieței gazelor.
Reprezentanții furnizorilor afirmă că eliminarea plafonării va duce, într-o primă etapă, la o creștere moderată a facturilor.
Președintele AFEER, Laurențiu Urluescu, a declarat că, după data de 1 aprilie 2026, factura la gaze ar putea crește cu cel puțin 5%.
„Cu cel puțin 5% ar putea crește factura de la 1 aprilie”, a declarat Urluescu, subliniind că prețul final include nu doar costul de bază al gazului, ci și ajustările din piața pe termen scurt, precum și cheltuielile legate de stocarea gazelor pentru sezonul rece.
În prezent, gazul pentru populație și termoficare este achiziționat la circa 120 lei/MWh, la care se adaugă costurile de înmagazinare.
După liberalizare, achizițiile ar urma să se facă la prețurile pieței, în jur de 170 lei/MWh, la care se vor adăuga ajustările de piață pe termen scurt și cheltuielile cu stocarea pentru iarnă.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




