-1 C
Sibiu
luni, ianuarie 5, 2026

Prima zi de concediu medical NU va mai fi plătită. Ce a decis Guvernul

Cele mai citite

Guvernul a decis în ultima ședință a anului, să nu mai plătească o zi din concediul medical, începând de la 1 februarie 2026.

Guvernul a decis ca, începând cu luna februarie 2026, plata indemnizațiilor pentru concedii medicale suportată din bugetul asigurărilor sociale de sănătate să fie diminuată cu o zi, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate în ultima ședință din 2025.

Măsura va fi aplicată temporar, în perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027, și vizează reducerea presiunii financiare asupra bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Executivul a confirmat că, în noul mecanism, angajatorii vor suporta plata indemnizației pentru zilele 2–6 de concediu medical, iar plata din bugetul FNUASS va începe abia din ziua a 7-a și va continua până la vindecarea salariatului.

Publicitate

În cazurile în care indemnizațiile sunt suportate integral din bugetul FNUASS, prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită.

Decizia vine în contextul unor dezechilibre financiare majore din sistem. Potrivit legislației în vigoare, primele cinci zile de concediu medical sunt achitate de angajator, iar din a șasea zi plata este preluată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin bugetul FNUASS.

Indemnizația brută este supusă contribuției la pensii, impozitului pe venit și, din 2024, contribuției la sănătate, iar restanțele la plata concediilor medicale depășesc în prezent 5 miliarde de lei, în condițiile în care Guvernul a alocat recent doar un miliard de lei pentru acoperirea acestora.

Ordonanța de urgență prevede expres că diminuarea cu o zi a indemnizației suportate din bugetul FNUASS nu afectează stagiul de asigurare și nici calitatea de asigurat în sistemul de sănătate.

Perioadele respective vor fi recunoscute în continuare ca stagiu de cotizare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.

Pe lângă modificările financiare, Guvernul introduce și un cadru mai strict de control al concediilor medicale, la sesizarea plătitorilor de indemnizații.

Aceștia vor putea solicita verificări atunci când există suspiciuni privind acordarea nelegală a certificatelor medicale.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Interpret de muzică populară, condamnat la peste 17 ani de închisoare

Un interpret de muzică populară a fost condamnat la peste 17 ani de închisoare pentru infracțiuni sexuale care au...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect