Programul guvernamental „Femeia Antreprenor” va fi reluat în 2026, oferind finanțări nerambursabile de până la 200.000 de lei pentru afaceri dezvoltate și conduse de femei. Inițiativa, anunțată de Ministerul Economiei, vine după o perioadă în care programul nu a fost finanțat în anii anteriori, scrie ziare.com.
Potrivit ministrului Economiei, Irineu Darău, în noua ediție a programului ar putea beneficia de sprijin aproximativ 1.000 de afaceri, acesta fiind considerat un proiect prioritar pentru susținerea antreprenoriatului feminin în România.
Continuarea evaluării pentru dosarele deja depuse
Autoritățile au precizat că procesul de selecție nu va fi reluat de la zero. Astfel, dosarele deja depuse rămân în evaluare, iar procedura continuă în baza documentației existente.
Între 27 și 30 aprilie vor fi transmise deciziile de respingere către aplicantele neeligibile. Acestea vor avea la dispoziție un termen de 5 zile pentru a depune contestații, exclusiv prin platforma oficială.
În același timp, candidatele rămase în procesul de evaluare sunt sfătuite să își verifice situația fiscală și documentele depuse, pentru a evita întârzieri sau blocaje în etapa de contractare.
Evaluare etapizată și semnarea contractelor
Procesul de evaluare a proiectelor va continua gradual, până la finalizarea listelor de beneficiare și semnarea contractelor de finanțare.
Ministrul Economiei a subliniat importanța reluării programului, afirmând că acesta sprijină direct dezvoltarea antreprenoriatului feminin.
„Lucrurile începute trebuie duse până la capăt, pentru că în spate sunt mii de planuri de business și mii de femei care merită sprijinite, în condiții corecte și transparente”, a transmis Irineu Darău.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




