5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Renault este gata să vândă o parte din Uzinele Dacia, pentru a se concentra pe mașinile electrice

Cele mai citite

Planurile actualului CEO al Renault Group, Luca de Meo, de a restructura compania în două divizii separate, pentru a pune în valoare investițiile în mașinile electrice, iau în calcul și vânzarea parțială a Uzinei Mecanice Dacia, precum și a activităților de inginerie din România.

Renault a primit propuneri pentru afacerile cu motoare termice, pe care compania intenționează să le separe de cele cu motoare electrice, în două divizii separate, susțin sursele Reuters, care mai spun că francezii ar putea păstra doar 40% din ceea ce va fi divizia de motoare termice a Renault. Printre posibilii investitori care s-ar fi arătat interesați de achiziția de acțiuni în cadrul acestei companii se numără atât partenerii de la Nissan, cât și alte companii din industrie, mai spun sursele.
Luca de Meo, CEO Renault Group, a confirmat deja faptul că se gândește la o separare și la o listare a diviziei de electrice. Anterior, compania a transmis oficial că ia în considerare o separare a activităților de dezvoltare și producție a vehiculelor electrice, împreună cu activitățile de dezvoltare a software-ului pentru aceste mașini, în timp ce o divizie care să păstreze activitățile de producție a motoarelor termice, inclusiv uzina de motoare și cutii de viteze din România, să fie incluse într-o divizie separată. Acolo ar putea intra toate fabricile de acest tip din Turcia, Maroc sau America de Sud.
„Renault Group are convingerea că vehiculele termice hibride și hibride plug-in beneficiază de perspective importante pe termen lung atât în Europa cât și pe piețele internaționale și că tehnologii precum E-TECH reprezintă un veritabil atu pentru creșterea vânzărilor”, a explicat compania franceză. Renault mai spune că se va forma „un lider mondial al sectorului mecanic în serviciul industriei auto”, cu referire la aceste activități și tehnologii care țin de motoarele și transmisiile termice și hibride.
Viitoarea entitate pentru motoare cu combustie ar urma să grupeze uzinele Motores (Spania), Sevilla (Spania), Cacia (Portugalia), Bursa (Turcia), Mioveni (România), Curitiba (Brazilia), CorMecanica (Chile), PFA (Argentina), precum și centrele de inginerie și R&D RTS (Spania), RTR (România și Turcia), RTA (Brazilia), la care se adaugă funcțiile suport legate de aceste activități. Și această entitate va avea în componență a circa 10 000 de salariați – din afara Franței – la orizontul anului 2023.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect