2.4 C
Sibiu
marți, decembrie 3, 2024

Romalimenta: Plafonarea preţurilor la alimente ar stimula specula şi ar periclita aprovizionarea populaţiei

Cele mai citite

Adoptarea unor măsuri de plafonare a preţurilor alimentelor ar periclita aprovizionarea populaţiei cu produse alimentare şi ar stimula specula, potrivit unui comunicat remis marţi de Federaţia Romalimenta.
„Adoptarea plafonării va avea ca efect imediat periclitarea aprovizionării populaţiei cu produse, previzionându-se o criză alimentară accentuată, lipsurile de pe piaţă stimulâƒnd specula şi economia subterană. Mii de locuri de muncă vor fi puse în pericol, companiile fiind nevoite să adopte măsuri de eficientizare a costurilor. Astfel, vor creşte cheltuielile statului cu şomajul. Industria alimentară contribuie semnificativ la economia naţională, atât de încercată în aceste momente, şi trebuie susţinută de factorii decizionali, fiind esenţială ţării şi având nevoie de măsuri de sprijinire”, se menţionează în comunicat.
Federaţia Romalimenta consideră că o eventuală plafonare a preţului alimentelor va genera, pe lângă o aparentă şi trecătoare calmare a preţurilor, o cascadă de efecte negative persistente pe întregul lanţ agroalimentar.
„Economia traversează o criză prelungită, nu doar naţională, ci europeană şi chiar globală, inclusiv inflaţie alimentară, iar remediile trebuie atent cumpănite! Producătorii alimentari din România au nevoie de stabilitate, predictibilitate şi de sprijin constant din partea decidenţilor pentru a-şi putea continua activitatea în această situaţie dificilă, iar impunerea unei plafonări artificiale nu va face decât să pună în pericol capacitatea lor de a-şi continua activitatea.
Prin adoptarea unei astfel de măsuri, apare riscul unei crize alimentare majore, pentru că industria nu va putea suporta pierderile, multe companii îşi vor înceta activitatea, iar aprovizionarea alimentară a populaţiei va fi afectată direct şi imediat”, se precizează în comunicat.
Potrivit organizaţiei patronale, industria alimentară va fi grav afectată prin plafonarea preţurilor.
„Industria noastră va fi grav afectată pe termen lung, prin prisma faptului că preţul nu mai reflectă costul de producţie în toate componentele sale, adică vom lucra în pierdere. Măsurile necesare protejării sectoarelor vulnerabile (din cadrul populaţiei şi al economiei) trebuie decise numai prin consultarea producătorilor, în caz contrar efectele negative vor depăşi substanţial beneficiile, cei mai mulţi operatori economici neputând suporta pierderile şi fiind obligaţi să-şi închidă afacerile şi implicit să sisteze livrările de alimente, deficitul crescând şi mai mult.
Plafonarea va duce la pierderi financiare substanţiale pentru producătorii agroalimentari, care se vor răsfrânge inclusiv asupra salariaţilor, prin pierderea locurilor de muncă, din cauza imposibilităţii companiilor de a-şi mai plăti angajaţii, cu efecte sociale greu de cuantificat”, se menţionează în comunicat.
Totodată, Romalimenta consideră că autorităţile deţin mecanismele necesare pentru a verifica piaţa şi eventualele tendinţe speculatorii.
„Autorităţile au la dispoziţiile pârghiile necesare, de exemplu prin Monitorul Preţurilor, al Consiliului Concurenţei, acesta din urmă putând sancţiona operatorii economici care urmăresc să profite nejustificat si abuziv. În concluzie, solicităm factorilor decizionali să înţeleagă importanţa sectorului alimentar şi măsurile speciale necesare pentru menţinerea funcţionării lanţului alimentar în toate aspectele sale şi să nu pună bariere în calea producţiei şi aprovizionării consumatorilor cu produse vitale, în acest context deosebit”, se precizează în comunicat. (AGERPRES)

Publicitate
Ultimele știri

Mesaj pe X (Twitter): „România va fi parte a Rusiei în curând”

Alexandr Dughin, ideologul lui Puțin, așa cum i se mai spune, a publicat un mesaj pe rețeaua de socializare...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect