Compania de stat Romgaz Mediaș a dat în judecată Comisia Europeană la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.
Litigiul vizează norme impuse de UE prin care Romgaz trebuie să asigure capacități enorme de stocare de dioxid de carbon.
Romgaz cere anularea unui regulament care impune producătorilor de petrol şi gaze din Uniunea Europeană să asigure până în anul 2030 o capacitate de stocare CO2 de 50 milioane tone/an, din care României îi revine o cotă de 10,25 milioane tone CO2/an, iar companiei Romgaz, una dintre cele trei societăţi româneşti obligate, o cotă de 4,12 milioane tone CO2/an.
”În data de 16 octombrie 2025, Romgaz SA a depus la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene o acţiune directă împotriva Comisiei Europene.
Prin această acţiune compania solicită în principal anularea Regulamentului delegat nr. 1477/2025 de completare a Regulamentului (UE) 2024/1735 al Parlamentului European şi al Consiliului şi anularea Deciziei (UE) 2025/1479 a Comisiei din 22 mai 2025 de specificare a contribuţiilor proporţionale la obiectivul Uniunii privind capacitatea de injectare de CO₂ până în 2030 din partea producătorilor de petrol şi gaze din Uniunea Europeană.
Regulamentul (UE) 2024/1735, denumit şi regulamentul NZIA, completat de cele două acte normative a căror anulare o solicită Romgaz, impune producătorilor de petrol şi gaze din Uniunea Europeană să asigure până în anul 2030 o capacitate de stocare CO2 de 50 milioane tone/an, din care României îi revine o cotă de 10,25 milioane tone CO2/an, iar companiei Romgaz, una dintre cele trei societăţi româneşti obligate, o cotă de 4,12 milioane tone CO2/an.
Obligaţia de stocare a companiilor româneşti reprezintă mai mult de 20% din obiectivul de stocare UE, în condiţiile în care ţara noastră este răspunzătoare pentru doar circa 3% din totalul emisiilor de CO₂ ale sectorului de manufactură din UE între 2020-2023”, anunţă compania.
Astfel, decizia Romgaz de a depune o acţiune directă împotriva Comisiei Europene vine în contextul în care actele normative pe care compania le atacă în instanţă induc o disproporţionalitate semnificativă şi o practică anticoncurenţială pe piaţa de petrol şi gaze naturale în defavoarea producătorilor UE.
Nu în ultimul rând, obligaţia instituită asupra ROMGAZ şi a celorlalte companii producătoare de petrol şi gaze presupune investiţii semnificative fără ca acestea să fie condiţionate de existenţa condiţiilor de fezabilitate economică sau de garanţii exigibile.
Este pentru prima oară când compania face un asemenea demers.
”Romgaz a depus în data de 16 octombrie 2025, la Curtea Europeană de Justiţie, o acţiune directă împotriva Comisiei Europene.
Este pentru prima oară când compania face un asemenea demers, acesta fiind generat de implicaţiile grave pe care prevederile regulamentului NZIA, ale Regulamentului delegat nr. 1477/2025, şi ale Deciziei (UE) 2025/1479 a Comisiei din 22 mai 2025 le au asupra companiei, şi mai mult decât atât, o spun foarte direct, în final, suportabilităţii de către consumator a preţului bunurilor produse în întreprinderi/fabrici etc în care se impun măsuri de captare, transport şi injecţie CO2.
Inevitabil costul unor astfel de produse vor creşte, in opinia mea, dincolo de limita suportabilităţii. Şi când mă refer la implicaţii grave, mă refer şi la riscurile de natură economică, în contextul în care suntem obligaţi să facem investiţii de câteva sute de milioane euro fără ca acestea să poată fi condiţionate, în mod real, de asigurarea de garanţii privind recuperarea investiţiei, dar şi la riscuri de natură tehnică şi de mediu.
Este de evidenţiat faptul că puţinele proiecte de stocare CO2 implementate sau în fază de dezvoltare sunt în zăcăminte off-shore, eliminând riscul contaminării solului sau apelor în zone locuite în situaţia unor potenţiale migrări.
Există state europene care din acest motiv au interzis prin lege stocarea CO2 în zăcăminte on-shore.
Nu în ultimul rând aş vrea să subliniez faptul că este pentru prima oară când Parlamentul European/Comisia Europeană, printr-un regulament european/regulament delegat/decizie, impune în mod direct obligaţii, inclusiv de natură pecuniară, unor companii supuse rigorilor corporative şi regulilor pieţelor comerciale pe care activează, fără ca în prealabil să fi fost realizat un studiu de impact tehnic şi economic care să arate fezabilitatea tehnica şi economică în raport cu obligaţiile impuse.
Cu toate acestea, suntem dispuşi să cooperăm deplin cu Comisia Europeană şi Parlamentul European pentru a găsi cele mai bune soluţii fezabile din punct de vedere tehnico-economic, care să aibă la bază toate studiile de impact realizate anterior emiterii unor astfel de reglementări, care să asigure un viitor sustenabil atât companiei, mediului dar şi clienţilor finali”, a spus Aristotel Jude, directorul general adjunct al Romgaz.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.