0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Sărbătoare în familia wenglor!

Cele mai citite

wenglor, una dintre cele mai de succes companii europene medii pentru senzori inteligenți și tehnologii de procesare a imaginilor, cu produse și sisteme premiate și patentate în producția industrială din întreaga lume, marchează 20 de ani de activitate în Sibiu.

wenglor echipa

Un moment important, în aceeași măsură, și pentru comunitatea sibiană, cea în care tot mai multe companii au găsit un partener viabil, stabil și energic. Aniversarea e cu atât mai marcantă, cu cât wenglor este unul din primii investitori din Sibiu, deschizător de drumuri pentru multe alte companii care aveau nevoie de garanţia seriozităţii şi a predictiblităţii unor investiţii de succes în oraşul nostru. Astăzi, wenglor are aproximativ 1.000 de angajați și își distribuie senzori și software în întreaga lume în 49 de locații, din 42 de țări, asigurând cea mai înaltă calitate și eficiență în automatizare.

Fondată în 2002, wenglor România din Sibiu este acum al doilea punct de producţie şi dezvoltare al grupului. În 2018, capacitatea de producţie şi dezvoltare a fost dublată de o suprafaţă de peste 5.000 mp.

În cifre, cei 20 de ani de activitate wenglor la Sibiu se traduc prin:

dupa 20 de ani
  • peste 12 milioane de produse finite;
  • conceperea şi proiectarea a peste 500 de tipuri noi de produse, toate prezentând inovaţii în domeniul senzoristicii şi vectori ai succesului wenglor pe piaţa globală;
  • deservirea a peste 1500 de clienţi mulţumiţi în întreaga ţară;
  • peste 1.000 de angajaţi în decursul acestor ani, ajungând astăzi la un număr total de 350 de persoane active.
Herbert Oprea – director general wenglor romania

În discursul său, la aniversarea celor 20 de ani, Directorul wenglor România, Herbert Oprea, a menţionat: „Povestea wenglor în Sibiu este una de succes. Este, în acelaşi timp, în strânsă legătură cu succesul wenglor la nivel global. Compania a crescut mult în ultimii ani şi meritul este al tuturor celor peste 1.000 de angajaţi din lumea întreagă, cărora le mulţumim pentru efortul lor susţinut. Cultura organizaţională a companiei wenglor este una orientată către oameni, iar această filozofie este adoptată la unison de către managementul din Germania. Tocmai de aceea munca noastră este cu atât mai plăcută zi de zi, cu cât există înţelegere şi flexibilitate din partea colegilor noştri”.

În cadrul festiv şi atmosfera cordială a petrecerii aniversare, directorul Wenglor Sibiu a ţinut să mulţumească pentru cei 20 de ani de performanţă predecesorului său, Martin Baur, cel care a pus bazele acestei investiţii în calitate în România, precum şi întregii echipe manageriale: „Vouă, colegilor din echipa de management, vreau să vă transmit sincere mulţumiri şi felicitări. Au fost nişte ani grozavi, cu de toate, cu crize economice, cu pandemie şi tot felul de provocări. Dar împreună am reuşit să depăşim toate momentele grele şi să fim în final mai buni şi mai puternici. Povestea wenglor în Sibiu este una de succes. Este, în acelaşi timp, în strânsă legătură cu succesul wenglor la nivel global. Compania a crescut mult în ultimii ani şi meritul este al tuturor celor peste 1.000 de angajaţi din lumea întreagă, cărora le mulţumim pentru efortul lor susţinut.

Totodată, o societate comercială trebuie să aibe un mediu sănatos pentru a se dezvolta, iar acest mediu a fost oferit de orașul nostru și de oamenii săi, începând de la instituțiile publice, companii partenere, organizații non-profit și universități.

Cu riscul de a omite pe cineva, aș dori să trec în revistă câteva dintre entitățile fără de care misiunea noastră pe plan local ar fi fost mult mai grea, dacă nu chiar imposibilă.

  • Voi începe cu clubul economic german, al cărui rol pentru investitorii germani din zonă este incontestabil și unde wenglor este unul dintre primii membri.
  • Facultatea de Inginerie Herman Oberth, Facultatea de Știinte economice, cu care am colaborat întotdeauna excelent și care au marea răpundere de a forma viitoarele generații de ingineri și economiști. Dovada perfecta o face numărul mare de absolvenți de studii superioare de la ULBS din companie.
  • Fundația Comunitară Sibiu, cu care avem o colaborare deosebită, bazată pe încredere și cu care derulăm de mulți ani diverse proiecte cu impact în comunitatea sibiană. Nu le voi enumera, deoarece sunt multe, dar dacă ne urmăriți pe facebook, găsiți acolo toate lucrurile minunate pe care le facem împreună.
  • Primăria Sibiu, unde am găsit întotdeauna o ușă deschisă, am rezolvat orice problemă și am și concretizat numeroase proiecte pe plan local împreună.
  • Presa, care în Sibiu știe să se reinventeze constant și reușește să se implice activ în problemele comunității.
  • Și, desigur, doresc să mulțumesc tuturor partenerilor noștri de încredere, furnizori și clienți, alături de care am reușit să creștem constant și împreună”.

În ceea ce privește planurile de viitor, wenglor nu se dezminte nici de această dată:

„Și ca să vorbim de creștere, planurile noastre nu se opresc aici”

A DECLARAT DIRECTORUL WENGLOR ROMÂNIA, HERBERT OPREA

”În viitorul apropiat dorim să ne extindem capacitatea de producție. De asemenea, dorim să aducem la Sibiu game noi de senzori. Pentru aceasta, desigur, facem în continuare angajări, atât de personal direct productiv, cât și de ingineri. Totodată, pentru a eficientiza și pentru a ne spori capacitatea, am adus și aducem utilaje noi și din ce în ce mai automatizate și mai precise, pentru a crește și calitatea produselor noastre. Vom investi și în departamentul de proiectare, în special pe partea de software, deoarece produsele vor fi din ce în ce mai inteligente în viitor. Așadar, wenglor a pus piatra de temelie acum 20 de ani la Sibiu, însă nu se oprește din construit. Am prins aici rădăcini adânci și orașul Sibiu este deja parte din ADN-ul nostru și orice ar rezerva viitorul, îl vom întâmpina împreună. În încheiere, doresc să vă spun că wenglor Sibiu este mai mult decât o fabrică. Aici nu s-au produs doar senzori, aici s-au legat povești de dragoste, s-au format profesioniști în diverse domenii, s-au pus idei în practică și vise au devenit realitate.

wenglor Sibiu este deja un loc încărcat de istorie și de povești, și eu unul sunt nerăbdător să văd ce povești de succes se vor naște aici în următorii 20 de ani!”

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect