„Suntem la marginea prăpastiei”: bancherii tremură, miliardele FUG din România

Cele mai citite

„Eu sunt terifiat, vă spun sincer. Nu știu de alt moment similar prin care să fi trecut. E infernal momentul”, a scris Andrei Caramitru pe Facebook.

Declarația vine într-un context în care România pare împărțită între două realități complet diferite. În spațiul public, lideri politici vorbesc despre stabilitate, investiții și evitarea austerității.

Se transmite ideea că „piețele răsuflă ușurate”, că urmează proiecte uriașe și că miliarde de euro vor intra în economie, aproape inevitabil.

În spatele ușilor închise însă, atmosfera este cu totul alta.

Publicitate

Bancheri care gestionează fluxuri financiare importante vorbesc despre ieșiri accelerate de capital și despre o tensiune cum rar s-a mai văzut în ultimii ani.

Investitori importanți spun că România traversează un moment critic, în care încrederea se evaporă rapid, iar banii părăsesc piața într-un ritm alarmant.

În tot acest timp, spun surse din mediul economic, o parte a clasei politice pare preocupată mai degrabă de negocieri pentru funcții, formule de guvernare și jocuri de influență decât de dimensiunea reală a problemelor economice care se acumulează de la o zi la alta.

„Eu sunt terifiat vă spun sincer. Nu știu de alt moment similar prin care să fi trecut. E infernal momentul.

Grindeanu spune ca piețele răsuflă ușurate ca nu va mai fi austeritate va fi bine. Deși leul e în cap complet și e stres maxim…

Mulți cu care vorbesc sunt super optimiști ca în sfârșit vine altcineva și dă drumul la proiecte de “miliarde”. Deci vor veni de undeva prin magie așa din copac o să cadă multe miliarde olalala.

În paralel – mă văd cu bancheri care tremură de stres, care gestionează fluxurile de bani care acum ies din țară galopant. Care îmi spun ca va fi un reset de o duritate inimaginabilă.

Vorbesc cu investitori mari care spun ca România se prăbușește. Nu intră nici un ban – ies miliarde ACUM.

După vorbesc cu oameni de prin sistem care vorbesc doar despre x y sau z, cine va fi primul ministru nou, și fac scheme. Habar nu au ce se întâmplă cu finanțele și economia.

Nici nu îi interesează. Contează dacă e ugubugu din gașca 1 sau din gașca 2. Atât !

După aud ca negocierile vor dura săptămâni, se discută de 60, 90 de zile sau mai mult… când noi suntem într-un rahat inimaginabil de zile / săptămâni.

Doamne ferește și păzește”, a scris Andrei Caramitru pe Facebook.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Bugetul CJ Sibiu 2026 depășește 642 milioane lei: investiții masive în sănătate, drumuri și servicii sociale

Consiliul Județean Sibiu propune pentru 2026 un buget mai mare decât în anul precedent, cu accent pe investiții și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect