Sute de mii de români au cerut amânarea plății ratelor bancare

spot_img
Cele mai citite

Peste 270.000 de români au cerut amânarea plății ratelor bancare. Iar băncile au soluționat deja 65% dintre solicitările primite de la clienți, persoane fizice ori firme. Sunt cele mai noi date de la Asociația Română a Băncilor, anunță Digi 24.
Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor, a explicat la Digi24 că cererile își fac efectul din momentul depunerii, nu din momentul soluționării lor, care poate dura până la 15 zile.
„Băncile au trebuit să își alinieze procesele. Am întâmpinat o activitate care nu face parte din experiența piețelor. Așa cum tot ce se întâmplă e nou”, a adăugat el.
„Băncile operează mai întâi solicitările care sunt apropiate de maturitate, de scadență. Așa cum e logic, astfel încât clienții să fie serviți în funcție de maturitatea cea mai apropiată, scadența lor la credit”, a explicat Dănescu.
„Ne bucurăm că aceste cifre au arătat că s-a intrat în linie dreaptă și că procesele funcționează, clienții își găsesc nevoile fără să fie agitație, precipitare. Suntem mulțumiți să vedem că toți clienții își aleg durata în care își amână ratele. E un sfat în continuare – durata cu care se alege această amânare e foarte importantă, pentru că se amână o sarcină în viitor și trebuie să o echilibreze bine”, a adăugat el.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Un specialist din Mediaș, în echipa care conduce România! Dumitru Chisăliță, noul ministru al Energiei. Imagini INEDITE cu demnitarul la „munca de jos”

Mediașul are un reprezentant la vârful statului român odată cu învestirea Guvernului Luca Niculescu. Dumitru Chisăliță este noul ministru...

Știri pe același subiect