Vești neplăcute pentru români: facturile la gaze naturale vor crește în medie cu 10% pe lună de la 1 ianuarie 2025.
Este predicția Asociației Furnizorilor de Energie din România, care susține că această majorare survine din cauza unei erori legislative legate de plafonarea prețurilor, care nu a fost corectată în Parlament.
În prezent, prețul gazelor pentru consumatorii casnici este plafonat la 0,31 lei/kWh, însă furnizorii cumpără gaze la un preț plafonat mai mic, de 120 lei/MWh.
„Problema apare deoarece această plafonare pentru furnizori expiră la 31 decembrie 2024, în timp ce plafonarea prețului pentru consumatori continuă până la 31 martie 2025.
După această dată, furnizorii vor fi nevoiți să achiziționeze gaze la prețuri de piață, care variază între 220 și 250 lei/MWh, dublu față de plafonul actual.
Laurențiu Urluescu, președintele AFEER, a explicat că neprelungirea plafonării pentru furnizori va duce la o creștere a facturilor cu aproximativ 10%, ceea ce înseamnă o majorare de 150 de lei pentru o factură medie de 1.500 de lei”, scrie tvrinfo.ro.
Această situație afectează aproximativ 4,5 milioane de consumatori casnici de gaze din România. În lipsa unor soluții legislative rapide, aceștia vor suporta integral creșterea de prețuri în plină iarnă.