Combinatul ArcelorMittal Hunedoara își va opri producția începând cu 5 septembrie, pe perioadă nedeterminată, potrivit unui anunț al companiei la Bursa de Valori București.
Principalele cauze sunt prețul mare al energiei, importurile masive și sprijinul limitat din partea Guvernului. Angajații vor intra în șomaj tehnic și vor primi 75% din salariul de bază.
„Această decizie, deși dificilă, reflectă evaluarea continuă a companiei cu privire la deteriorarea pieței, care continuă să fie modelată de costuri persistent ridicate ale energiei electrice, sprijin guvernamental limitat și intensificarea presiunii concurențiale din partea importurilor.
Acești factori au avut un impact semnificativ asupra capacității fabricii de a rămâne competitivă pe piețele interne, europene și internaționale.
Registrul de comenzi a înregistrat o scădere accentuată, cu volume în scădere cu aproape 60% față de 2024, ceea ce întărește și mai mult necesitatea acestei pauze prelungite”, susțin reprezentanții combinatului, într-un comunicat.
Inițial, combinatul siderurgic ArcelorMittal din Hunedoara a anunțat că își suspendă producția doar pe parcursul lunii septembrie, iar cei aproximativ 500 de salariați ai săi vor fi trimiși în șomaj tehnic.
„Am fost înștiințați de conducere despre trimiterea în șomaj tehnic a angajaților, începând din 5 septembrie până la finalul lunii.
Lipsa comenzilor, dar și prețurile ridicate la energie sunt cauzele acestei măsuri. Angajații vor primi 75 la sută din salariul de încadrare”, a declarat în urmă cu câteva zile Mircea Bordean, președintele Sindicatului Siderurgistul Hunedoara.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.