Centrala Nucleară de la Cernavodă își va opri și al doilea reactor, după ce, cu doar două zile în urmă, a fost oprit și primul.
Decizia a fost anunțată miercuri de Nuclearelectrica, printr-un comunicat transmis Bursei de Valori București, și este determinată de scăderea fără precedent a nivelului Dunării, provocată de seceta severă.
Potrivit companiei, Unitatea 2 urma să fie oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național fie în seara zilei de 29 iulie, fie în dimineața zilei de 30 iulie, în funcție de evoluția nivelului fluviului.
Apa Dunării este esențială pentru funcționarea centralei, fiind utilizată în procesul tehnologic.
Atunci când nivelul fluviului scade până aproape de limitele admise pentru exploatarea în siguranță, operatorii sunt obligați să aplice măsurile prevăzute în procedurile de securitate nucleară.
Acestea includ reducerea activității sau chiar oprirea unuia ori a ambelor reactoare, dacă situația o impune.
Nuclearelectrica precizează că oprirea reactoarelor este o măsură exclusiv preventivă, menită să protejeze instalațiile și să mențină cele mai ridicate standarde de securitate nucleară.
Decizia a fost luată pe baza celor mai recente prognoze emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, care indică un nivel extrem de scăzut al Dunării.
În prezent, Unitatea 1 se află deja în stare sigură, după ce a fost oprită pe 27 iulie.
Odată cu oprirea Unității 2, pentru prima dată în ultimii ani centrala de la Cernavodă ajunge în situația de a avea ambele reactoare oprite din cauza debitului foarte redus al Dunării.
Compania anunță că monitorizează permanent evoluția nivelului fluviului și colaborează cu instituțiile competente pentru a stabili momentul în care reactoarele vor putea fi repornite în condiții de maximă siguranță.
Reconectarea fiecărei unități la Sistemul Energetic Național va fi anunțată oficial imediat ce condițiile vor permite reluarea activității.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



