Vânătoarea de capete II

Metodele de recrutare utilizate de head-hunteri sunt destul de variate, unele chiar mai nonconformiste atunci când trebuie ca ,,prada” să ajungă în mâinile clienţilor. Toate însă, au grijă întotdeauna să respecte discreţia pentru a nu-i pune în pericol candidatului actualul job, iar moralitatea procesului depinde de creativitatea şi puterea de ,,seducţie” a head-hunterului. De exemplu, domnul X, manager companie primeşte o invitaţie la firma Y sub pretextul unei viitoare colaborări. La mijlocul discuţiei, consultantul îl întreabă dintr-odată dacă nu doreşte să-şi schimbe locul de muncă. Primul răspuns este unul ferm şi sigur negativ, dar din curiozitate cere detalii. Consultantul nu-i poate da şi alte informaţii decât dacă este interesat să-şi schimbe jobul cu altul mai bine plătit. Neavând în realitate intenţia schimbării, dl. X îşi păcăleşte interlocutorul, astfel încât acesta îi mai furnizează câteva date. Dar informaţiile primite îl ispitesc acceptând pe loc o întâlnire cu reprezentanţii firmei care-l vânaseră mult timp. După acea întâlnire, candidatului i se face propunerea concretă de angajare, iar oferta salarială nu-i mai dă domnului X nicio posibilitate de a se răzgândi (uneori se dublează salariul existent). În cazul persoanelor vânate care demonstrează stabilitate şi tradiţionalism, negocierile sunt destul de lungi şi dure. Acestea trăiesc o perioadă cumplită atunci când trebuie să lase o companie în care au pus suflet, au ,,crescut-o”, pentru a se alătura altei echipe, într-un alt mediu, în favoarea unui cştig salarial mult mai generos. Iată un alt exemplu de recrutare în care persoana vânată, domnul X director companie, greu abordabil şi veşnic ocupat, se urcă în avion şi ocupă un loc. În timpul zborului, vecinul alăturat intră în discuţie cu el, punându-şi în aplicare planul de a-l convinge să-şi părăsească job-ul pentru o altă firmă. De fapt această discuţie este începutul unei lungi negocieri pentru un post mai bun. Iată deci, cu câtă discreţie şi precizie se pregătesc astfel de întâlniri. Există însă şi persoane vânate care nu cad în capcana head-hunterilor. Este cazul angajaţilor stabilizaţi profesional, preocupaţi de viaţa personală ca prioritate, pe care nu-i tentează un salariu mai mare la un moment dat. Însă… rămân în vizorul head-hunterilor în continuare, iar când prind momentul, aceştia le pot ,,lua capul”. Ca şi onorariu, firmele solicită un comision cuprins între 20-30% din salariul anual brut al personalului angajat, ceea ce înseamnă 10.000-15.000 euro/ executiv plasat. Datorită acestor costuri, firmele româneşti nu pot accesa serviciile head-hunterilor, spre deosebire de companiile multinaţionale, care au înţeles deja că persoanele recrutate prin această metodă le aduc profituri foarte mari. Aşadar, companiile ar trebui să practice politici de fidelizare a angajaţilor din posturile cheie, pentru a nu fi puşi în situaţia de a-i pierde. Sunt frecvente cazurile în care conducătorul nu pleacă singur dintr-o companie, fiind însoţit de alţi 5-6 oameni din echipa sa. Această mişcare poate avea ca efect destabilizarea întregului business, atât de ,,benefică” concurenţei. Gabriela Pleşca, Senior Recruiter HR, Formator specialist resurse umane & comunicare Centrul de formare profesională STAFF 2000 Aşteptăm cu deosebit interes întrebările dvs. pe adresa [email protected]