Bugetarii se pregătesc de grevă generală

Cele mai citite

Comitetul Director al Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX reunit în 15 septembrie, în şedinţă extraordinară, a hotărât iniţierea procedurilor pentru declanşarea grevei generale în administraţia publică pentru: revenirea la nivelul de salarizare anterior reducerii cu 25%; renunţarea la disponibilizarea salariaţilor din administraţia publică, deoarece suntem subdimensionaţi cu aproximativ 12%; aplicarea tuturor contractelor colective în administraţia locală conform principiului descentralizării administraţiei publice; rediscutarea tuturor grilelor de salarizare din noua lege privind salarizarea personalului bugetar; acordarea veniturilor suplimentare din sumele atrase la bugetul statului din activităţile infracţionale şi de contrabandă descoperite de instituţiile competente ale administraţiei publice. Data declanşării grevei generale la nivel naţional va fi stabilită de către Consiliul Unional al Alianţei SED LEX după ce fiecare organizaţie sindicală va obţine semnăturile membrilor de sindicat pentru declanşarea grevei generale pe termen nelimitat. Acţiunea de protest va avea două componente: primele două zile de la declanşarea grevei generale – salariaţii nu se vor prezenta la locurile de muncă şi vor sta acasă; începând cu a treia zi, pe termen ne­limitat – sa­lariaţii vor pi­cheta instituţiile, fără să intre în clădiri sau să desfăşoare vreo activitate. Comitetul Director al Alianţei SED LEX nu a stabilit un termen limită sindicatelor membre pentru finalizarea procedurilor precizate mai sus, pentru a ne asigura astfel că informarea fiecărui membru de sindicat va fi temeinică. (C.P.)

spot_img
spot_img
Ultimele știri

ADIO petreceri până în zori! Amenzi de până la 12.000 de lei pentru românii care își terorizează vecinii cu muzică la maximum

Românii care organizează petreceri zgomotoase în curți, grădini, foișoare, corturi sau alte spații aflate în apropierea locuințelor vor avea...

Știri pe același subiect