Valoarea tichetelor ar putea fi majorată, după ce vânzările la mașinile electrice au scăzut cu 70% în luna august 2024.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat faptul că, pentru anul 2025, se ia în calcul majorarea valorii tichetelor.
Reducerea tichetelor acordate în cadrul programului Rabla Plus, a dus la scăderea vânzărilor mașinilor electrice cu până la 70% în luna august față de ultima lună de vară din 2023.
În momentul de față valoarea voucherului Rabla Plus este de aproximativ 5.000 de euro, după ce acest tichet a fost redus la jumătate, la finalul anului 2023.
„Decizia de a diminua cuantumul tichetului pentru Rabla Plus este o decizie care aparține Ministerului Finanțelor Publice.
Noi am propus încă de atunci o valoare superioară pragului pe care îl avem astăzi, respectiv de 5.000 euro”, a spus Mircea Fechet.
După ce vom trage linie la sfârșitul anului și vom vedea în ce măsură diminuarea acestui voucher a afectat vânzarea de mașini electrice în România, sunt convins că pentru anul 2025 acest prag va fi ajustat în consecință”, a spus Mircea Fechet.