fbpx
Acum citesti:
Asociația De Poveste caută voluntari pentru copiii din centrele de plasament din județul Sibiu
Intreg articolul 4 minute de lectura

Asociația De Poveste caută voluntari pentru copiii din centrele de plasament din județul Sibiu

Asociaţia de Poveste caută voluntari care să îşi dedice timp copiilor din centrele de plasament din Sibiu, desfășurând diverse activități de educație non-formală alături de aceștia. Persoanele cu vârsta de peste 15 ani, cu sau fără experienţă în voluntariat sau în lucrul cu copiii, sunt invitate să devină prietenii tinerilor instituționalizați şi să îi ajute să îşi rescrie povestea de viaţă și să se integreze în comunitate.

Programul Asociației De Poveste presupune o perioadă de 6 luni, din aprilie până în septembrie, cu posibilitate de prelungire ulterior, în care, grupați în echipe de minimum două persoane, voluntarii vor petrece săptămânal timp alături de copiii din centre de plasament.

Ajutorul la pregătirea pentru școală, susținerea de ateliere (re)creative sau de dezvoltare personală, în funcție de priceperea voluntarilor și de preferințele sau nevoile copiilor sunt doar câteva dintre activitățile ce pot fi realizate pentru a veni în sprijinul tinerilor din centre. De asemenea, voluntarii pot face parte din echipa organizatorică, implicându-se în activităţile de strângere de fonduri şi în organizarea diverselor inițiative derulate periodic, precum: excursii și drumeţii, ieșiri la film, patinoar, restaurant, participări la spectacole de teatru/muzică, diverse cursuri sau workshop-uri adaptate necesităților specifice ale copiilor.

Doritorii se pot înscrie completând formularul disponibil pe pagina de Facebook a asociaţiei. Termenul limită pentru înscrieri este 24 februarie 2019. După completarea formularului, voluntarii vor participa la o sesiune de training care îi va familiariza cu situația copiilor instituționalizați, modul de lucru, principiile și regulile care setează cadrul de desfășurare a activităților. Ulterior, pe parcursul celor 6 luni, voluntarii vor beneficia de întâlniri de formare și sprijin constant, astfel încât beneficiile acestei acțiuni să fie maximizate atât pentru ei, cât și pentru copii.

Impactul acțiunilor derulate de către Asociația De Poveste se resimte atât asupra copiilor, cât și asupra voluntarilor, după cum mărturisesc chiar ei: ”Copiii m-au învățat că dăruind ești mai fericit decât atunci când primești – bucuria lor când îmi îndeasă bomboanele lor în buzunare. M-au învățat să-mi placă temele, vazându-i cum lucrează (uneori) cu spor. O fetiță m-a învățat ce înseamnă perseverența, atunci când a recuperate în 2 ani 4 clase de școală. Copiii m-au învățat să-mi apreciez și mai mult familia, văzându-i cum au grijă de frații lor din centru. Tot copiii mă învață să am răbdare – cu ei, cu ceilalți și cu mine.”, ne povestește Alexandra, voluntară la o grupă de 11 copii. Iulia, o altă voluntară parte din echipă încă de la începutul programului, ne spune: ”Investiția în oameni, în viitori adulți, mi se pare cea mai importantă formă de implicare în comunitate. O resursă foarte ușor de blamat, nu la fel de ușor de influențat. Însă merită tot efortul.”

Asociaţia de Poveste, prin intermediul a 70 de voluntari, vine în sprijinul a circa 250 de copii instituţionalizaţi din cinci centre de plasament şi trei afterschool-uri din judeţul Sibiu, ca urmare a parteneriatului cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu. Datorită implicării voluntarilor şi sprijinului comunităţii, copiii beneficiază periodic de activităţi în afara centrelor de plasament. Asociația De Poveste a organizat 2 ediții ale Festivalului Sibiul De Poveste, singurul festival de integrare în comunitate a copiilor din centrele de plasament din județul Sibiu. Cu ajutorul fondurilor strânse prin intermediul Maratonului Internațional Sibiu, în prezent se află în derulare un program de orientare în carieră a tinerilor instituționalizați.

Asociaţia De Poveste și a fost înfiinţată în 2017 la Sibiu, cu scopul de a susţine copiii şi tinerii din centrele de plasament din judeţ în vederea dezvoltării lor personale şi profesionale şi integrării în societate prin metode non-formale de educaţie, workshop-uri formative şi programe de sprijin.

Puteți contacta asociația pe pagina de facebook Asociația De Poveste, sau la adresa de email: asociatiadepoveste@gmail.com

Introdu cuvintele cheie si apasa Enter.