A murit Dumitru Ciocoi – Pop, fostul rector al ULBS

Cele mai citite

Prof. univ. dr. Dumitru Ciocoi – Pop s-a stins din viață duminică. Acesta a ocupat funcția de rector al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu în perioada 1992 – 2004.
Dumitru Ciocoi-Pop s-a născut la 12 septembrie 1943, în Bucureşti și a urmat cursurile Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj, specialitatea Literatură engleză şi americană, absolvite în 1977 cu titlul de doctor în filologie. La începutul anilor `70, şi-a făcut debutul în cariera didactică universitară ca asistent profesor al catedrei de studii britanice şi americane din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Mai târziu, în 1992, a ocupat funcţia de profesor la Facultatea de Litere, Istorie şi Drept, antecedenta Facultăţii de Litere şi Arte din prezent. În 1990, a devenit decan al acestei Facultăţi timp de doi ani, perioadă în care i-a orientat destinele spre experienţa academică universitară mondială, în special americană şi europeană.
După 1992, prof. univ. dr. Dumitru Ciocoi- Pop a devenit rector al Universităţii „Lucian Blaga”, promovând o politică fără precedent a contactelor şi conexiunilor academice. „A urmărit să impună tânăra universitate sibiană în prim planul învăţământului universitar românesc, printr-o cooperare internaţională de amploare. În 1995,sub conducerea lui şi prin ordinul Ministrului Educației, instituţia sibiană intră sub patronaj spiritual de marcă: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu”,  arată reprezentanții ULBS pe site-ul instituției.
Prof. univ. dr. Dumitru Ciocoi-Pop a primit titlul de „Cetăţean de Onoare al Sibiului” în anul 1997. Acesta va fi înmormântat marți, 12 martie, la ora 12, la Biserica din Groapă.

spot_img
Ultimele știri

Taxele vamale lovesc Shein și Temu: comenzile din România se prăbușesc. Ce valoare trebuie să aibă coșul ca să eviți costurile suplimentare

Comenzile de pe Shein, Temu și Trendyol sunt tot mai puține în România după introducerea noilor taxe aplicate coletelor...

Știri pe același subiect