4.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Alți 24 de elevi merg la Olimpiade Naționale

Publicitate

Cele mai citite

Șase olimpiade au avut etapa județeană sâmbătă, 10 martie, iar în urma rezultatelor, 24 de elevi vor reprezenta Sibiul la nivel național, anunță reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean.
Astfel, 3 elevi vor merge la Olimpiada Națională de „Științele Pământului”. Este vorba despre Sebastian Lupean și Maria Prodan de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” și Andrei Victor Bucuță de la Colegiul Național „S. von Brukenthal” Sibiu. Examenul se va desfășura în perioada 18 – 22 aprilie, la Bistrița. Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt ISJ spune că „această olimpiadă cuprinde subiecte din patru discipline – fizică, chimie, biologie și geografie – fiind cel mai complex concurs pentru elevi”.
La limba englează au participat 256 de elevi, la cele două secțiuni, 1 – 2 ore și respectiv 3 – 4 ore, liceal și gimnazial, iar 7 dintre ei vor merge mai departe, la nivel național. Este vorba despre Vlad Mihnea Căpățână și Andreea Cimpoeru, ambii elevi la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, în clasa a IX-a, respectiv a X-a, Ana Maria Ungureanu, Adina Popa și Sebastian Baciu, elevi la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, din Sibiu, în clasele a IX-a, a XI-a A și a XI-a B și Sandra Danciu și Ovidiu Rășcanu, ambii elevi la Liceul Tehnologic „Şcoala Națională de Gaz” din Mediaș, în clasele a XI-a și  XII-a. Etapa națională se va susție în perioada 1 – 5 aprilie, la Constanța.
La limba Franceză 5 elevi ne vor reprezenta la nivel național, din cei 33 care au participat la nivel județean. Este vorba despre Mara Deac și Roxana Teleabă, de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, eleve în clasele a VII-a și a VIII-a, Denisa Mihălțean și Bianca Bădăruță, eleve la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, în clasele a X-a și a XI-a și Nicoleta Trușcă, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Octavian Goga”. Etapa națională a olimpiadei va avea loc în perioada 1 – 5 aprilie 2018, la Buzău.
Doi elevi vor merge și la Olimpiada Națională de Spaniolă, care va avea loc în aceeași perioadă, dar în Dâmbovița. Este vorba deste Rareș Mitea elev în clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” și Adriel Betuel Popa, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna”.
La Olimpiada Națională de Matematică vor fi reprezentați de 7 elevi, din cei 207 care au participat. Aceștia sunt Miruna Dospinescu, Alexandru Felix Morândău, Daniela Greavu și Antonia Luana Mihăilescu elevi la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, în clasele a V-a, a VIII-a, a IX-a și a X-a, Corina Beatrice Cristea, elevă în clasa a VI-a la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Mediaș, Andrei Vlad Oleksik, elev în clasa a VII-a la Școala Gimnazială Nr. 18 și Maria Morariu, elevă în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic „Stephan Ludwig Roth” din Mediaș.
Olimpiada se va desfășura în perioada 3 – 7 aprilie la Satu Mare.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: O casă a fost cuprinsă de flăcări. Trei autospeciale de pompieri au intervenit

Pompierii din Miercurea Sibiului au intervenit, sâmbătă seara, în localitatea Poiana Sibiului pentru stingerea unui incendiu la o casă.Salvatorii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya