Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este prima universitate din România care va implementa un proiect de cercetare european de tip ERC-Consolidator. Aceasta se datorează profesorului universitar Andrei Terian, actual prorector Cercetare, Inovare și Internaționalizare al ULBS, care spune că nu se aștepta să câștige acest premiu și că „sincer, e ca și cum ai juca la loterie”.
Contactat de Sibiu100%, Andrei Terian a precizat că ideea acestui proiect a luat naștere în urmă cu șapte ani.
„Ideea a luat naștere în urmă cu mai mult timp, prin 2013, când, împreună cu colegii Radu Vancu și Dragoș Varga, am câștigat un prim proiect care își propune să plaseze literatura română într-un context internațional. Cu această ocazie, mi-a venit și această idee ca, în perspectivă, să scriem o istorie transnațională a literaturii române. Au fost și mici peripeții, pentru că o primă variantă a proiectului a fost gata în 2015, dar am reușit să ratez de două ori depunerea la Comisia Europeană. Am depus, în sfârșit, proiectul în acest an. Din tot răul a ieșit și un bine, pentru că ne-a făcut să îl îmbunătățim pe parcurs”, a povestit Andrei Terian.
Prorectorul ULBS spune că nu se aștepta să câștige acest mare grant. „Nu mă așteptam. Sincer, e ca și cum ai juca la loterie. Evident că îți dorești foarte mult să câștigi!”, a adăugat Terian.
Acesta mai spune că și-ar dori să amâne începerea proiectului până la începutul verii viitoare. „Cel mai devreme aș putea să îl încep în luna martie, însă eu mi-aș dori să mai amân puțin acest moment, poate până la începutul verii, pentru că cinci ani pe care îi avem la dispoziție pentru a implementa proiectul par foarte mult, dar, pe de altă parte, e necesară puțină precauție, e nevoie de o pregătire minuțioasă”, conchide Terian.
Anisie: „Reușita sa este un lucru formidabil”
Universitarul sibian a fost, zilele acestea, subiectul presei centrale în domeniul educației.
Monica Anisie, ministrul Educației, l-a felicitat pe Andrei Terian pe pagina sa de Facebook:
„Îl felicit pe Andrei Terian-Dan, tânărul cercetător care a câștigat un grant pentru proiectul „O istorie transnațională a literaturii române”. Consiliul European pentru Cercetare (CEC) a anunțat ieri câștigătorii celui mai recent concurs de granturi, „Consolidator Grant”. Cercetătorul român a câștigat un grant în valoare de 1,45 milioane de euro pentru proiectul său – Transhirol. Andrei Terian-Dan își desfășoară în prezent activitatea la universitatea pe care a și absolvit-o, astfel încât Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu va fi prima din România care va implementa un proiect ERC-Consolidator. Reușita sa este un lucru formidabil, ce îmi reconfirmă încrederea în capacitatea deosebită a comunității științifice din România. Voi susține mereu oamenii cei mai buni și voi depune toate eforturile, atât ca ministru, cât și ca parlamentar, să asigur finanțarea corespunzătoare care să le faciliteze activitatea de cercetare”, a scris Anisie.
Cum sunt acordate granturile ERC
Granturile ERC se acordă unor echipe conduse de un singur coordonator, sunt implementate de o singură instituție-gazdă și sunt selectate după un singur criteriu: acela al excelenței științifice. Din aceste motive, ele implică un grad ridicat de competitivitate și sunt recunoscute informal ca „Nobelul granturilor europene”.
Acestea se desfășoară pe trei linii principale, în funcție de vechimea directorului de proiect: Starting, Consolidator și Advanced. La competiția Consolidator din acest an (ERC-2020-COG), singurul grant câștigat de o instituție din România a fost „A Transnational History of Romanian Literature” (TRANSHIROL), avându-l ca director pe prof. univ. dr. habil. Andrei Terian. Grantul va primi o finanțare de 1.450.000 euro și va fi implementat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.