Au început înscrierile pentru susținerea Evaluării Naționale la elevii de clasa a VIII-a. Conform calendarului, aceștia au timp până în 7 iunie să se înscrie pentru a susține acest examen.
La sfârșitul sptămânii, în 7 iunie, vor intra în vacanță, pentru ca, în 18 iunie, săs suțină prima probă scrisă la Limba și literatura română. În 20 iunie vor avea proba scrisă la matematică, iar în 21 iunie la Limba și literatura maternă.
În 25 iunie, până la ora 12:00 se afișează rezultarele, iar între 14:00 și 20:00 pot fi depuse contestații, acolo unde este cazul. Din 26 și până în 28 iunie aceste contestații vor fi soluționate, iar în 29 iunie se afișează rezultatele finale.
Potrivit reprezentanților Ministerului Educației, înscrierea candidaților la Evaluarea Națională se face la secretariatele unităților de învățământ pe care aceștia le-au absolvit, numai în perioada prevăzută de calendarul examenului, respectiv 3 – 7 iunie.
Pentru candidații din seria curentă, înscrierea se face de către secretarii unităților de învățământ, în conformitate cu evidențele școlii, iar pentru candidații din anii precedenți, înscrierea se face de către secretariatul unității de învățământ pe care candidații au absolvit-o, pe baza actelor prezentate de aceștia.
Așadar, nu se utilizează o cerere-tip pentru înscriere, înscrierea se face pe baza evidențelor școlii.
Părinții elevilor din seria curentă nu trebuie să vină la școală pentru înscrierea elevilor la examenul de Evaluare Națională, înscrierea se face pe baza evidențelor școlii, conform metodologiei.
De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că elevii cu cerințe educative speciale, integrați în școlile de masă, precum și cei din învățământul special, susțin Evaluarea Națională numai la solicitarea scrisă a părinților sau a întreținătorilor legali.