Olimpicii vor da BAC-ul începând cu 11 mai. Potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial, sesiunea specială a examenului de Bacalaureat debutează cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română.
Sesiunea specială a BAC-ului este dedicată absolvenților de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale, ce se desfășoară în aceeași perioadă cu examenul național de Bacalaureat 2022, arată edupedu.ro.
Conform sursei citate, candidații se pot înscrie la sesiunea specială în 9 și 10 mai, iar în 11 vor debuta probele, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română.
Candidații își vor testa, apoi, competențele lingvistice într-o limbă de circulație internațională, în perioada 12-13 mai, iar în 16-17 mai vor avea evaluarea competențelor digitale.
Conform calendarului Ministerului Educației, în 17 mai este programată evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă.
Probele scrise vor debuta în 18 mai, cu examenul la Limba și literatura română, urmat în 19 mai de proba obligatorie a profilului.
În 20 mai va fi proba la alegere în funcție de profil și specializare, iar în 23 mai cea la Limba și literatura maternă.
Elevii vor afla primele rezultate în 26 mai, zi în care pot depune și eventualele contestații, între orele 12-14.
Acestea vor fi soluționate între 26 – 29 mai, iar rezultatele finale vor fi afișate în 29 mai.