Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu organizează în data de 26 septembrie 2014 Noaptea Cercetătorilor, eveniment prin care cercetarea și cercetătorii sunt prezentați comunității într-un mod neconvențional. Evenimentul se desfășoară simultan în peste 300 de orașe din Europa și peste 15 orașe din România și reunește cercetători, ingineri, exploratori, inventatori și curioși din toate domeniile științei. „Cu experimente trăsnite, conferinţe fascinante şi concursuri care unesc inspiraţia şi creativitatea cu legile fizicii, Noaptea Cercetătorilor îşi propune să aducă publicul de toate vârstele mai aproape de ştiinţă şi de cercetare”, transmite Daliana Drăguțescu, purtător de cuvânt ULBS.
Activitățile și experimentele încep la ora 16:00 la Sala Transilvania și continuă până târziu în noapte, după ora 23:00. Din program fac parte: demonstrații cu roboți de competiție și roboți industriali; imprimare și manipulare obiecte 3D; aeromodelism; realitate augmentată; invenții, brevete și prototipuri; maşină inteligentă cu recunoaștere a semnelor de circulație și a stării drumurilor; reconstrucția trecutului; difracția luminii și evidențierea mișcării browniene; alimentele viitorului și produsele tradiționale; determinarea pH-ului soluțiilor și solului; curs de prim ajutor.
La acest eveniment, adulții pot participa la prezentări, prelegeri și pot intra în dialog cu cercetători, profesori și doctoranzi de la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu. Toți participanții vor fi înscriși la tombolă și pot câștiga atât brelocuri realizate prin imprimare 3D, materiale promoționale cu Uniunea Europeană, cât și bilete la spectacolul de teatru Gustul Mierii. De asemenea, organizatorii au amenajat pentru copiii din învățământul primar și preșcolar o zonă specială, cu jocuri, animație și concursuri. În plus, elevii și liceenii care vin în grupuri organizate pot participa la tururi ghidate ale întregii expoziții. Programările se pot face la adresa de mail [email protected].
Noaptea Cercetătorilor este un eveniment finanțat de către Comisia Europeană, prin acțiunile Marie Skłodowska-Curie.