Conferință academică de interes european la ULBS

spot_img
Cele mai citite

În perioada 8-10 mai, la Sibiu va avea loc Conferința Internațională „Viitorul Europei. Perspectivele evoluțiilor contemporane”. Evenimentul este organizat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în colaborare cu Centrul pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning București, în contextul desfăşurării, Summit-ului Consiliului European. 
Obiectivul evenimentului este acela de a permite dezbaterea internaţională, la nivelul oficialilor, lumii academice şi grupurilor de reflecţie în legătură cu evoluţiile curente şi procesele de referinţă ale evoluţiilor contemporane cu impact asupra continentului european, Uniunii Europene, statelor europene şi a cetăţenilor europeni. În conferinţă vor fi abordate principalele teme stringente ce desenează viitorul Europei, miezul întregii dezbateri fiind evoluţia UE.
La Conferinţă, vor fi prezenţi, ca invitaţi speciali şefi de stat şi de guvern, reprezentanţi ai Consiliului European, ai Comisiei Europene, ai unor think tank-uri internaționale de prestigiu, cât şi oficiali români prezenţi în cadrul Summit-ului, pentru a putea derula acest proiect la nivelul de exigenţă al unei conferinţe de top desfăşurată la Sibiu, la Universitatea „Lucian Blaga”.
Evenimentul se va desfăşura sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și sub Patronajul Președinției Române la Consiliul Uniunii Europene.
 
 
 

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Pentru unii au fost doar 11 ani. Pentru suporteri, a fost o parte din viață. Ce rămâne după FC Hermannstadt?

Cine se mai gândește la suporterii echipei FC Hermannstadt? 11 ani de iubire, aruncați în tăcerea unui stadion gol.Sunt...

Știri pe același subiect