Damaris Drașovean, remarcabila „profă” de 10: „Fericirea copiilor este să își vadă părinții zâmbind”

Pe Damaris Cristina Drașovean am întâlnit-o în anul 2013, anul în care ea a absolvit Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu. Pe atunci era Damaris Iagăru și era olimpică națională la pedagogie – psihologie. I-am scris povestea. Am scris multe materiale despre olimpici. Nu înțelegeam de ce nimeni nu vorbește despre ei, deși sunt atât de geniali. Atunci mi-am dorit să scriu eu și am scris. Aș putea să-i adun într-o carte, atât de mulți are Sibiul. În ultimul timp, nu o dată m-am întrebat ce se întâmplă cu acești copii valoroși. Cum decurge drumul lor în viață? Cum își folosesc abilitățile și unde pot ajunge cu ele? Cine sunt cei care se bucură și le materializează cunoștințele și dedicarea?
N-am regăsit-o eu pe Damaris, ci ea pe mine, prin părinții copiilor a căror învățătoare este. Încântați de ea, m-au sunat și m-au rugat să mai scriu despre ea, pentru că fata și-a urmat visele și înclinația și a ajuns un învățător cu 10 la toate examenele, iubit de copii și apreciat de părinți. Acum, Damaris este de două ori mamă. O dată este mama unui băiețel de doi ani, pe nume Noah, și apoi, mama a 29 de copii pe care îi îndrumă prin anevoiosul nostru sistem de învățământ.
Damaris a terminat Liceul Pedagogic din Sibiu, profilul vocațional învățător-educator, în anul 2013, iar profesorii, având în vedere performanțele ei, au îndrumat-o să-și continue studiile în acest domeniu. Fata oscila între medicină și învățământ.
„Am ales să rămân și să investesc în domeniul educației, conștientă fiind de neajunsurile și schimbările frecvente ale sistemului, dar schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Nu a fost un parcurs deloc ușor până acum, dar uitându-mă în urmă pot privi cu mulțumire. Am dat examenul de titularizare după bacalaureat, neintenționând să încep activitatea la catedră”, spune Damaris.
Cu toate acestea, a reușit să lucreze și în același timp își continuie studiile la zi, la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, la care a fost bursieră. A luat examenul de licență cu 10, apoi și și-a continuat studiile timp de doi ani, cu master-ul la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu în Managementul educațional. Anul trecut a susținut examenul de disertație, pe care l-a luat cu 10. În paralel, a reușit să se perfecționeze în activitatea didactică la catedră, obținând definitivatul și gradul didactic II la proba scrisă, cu cea mai mare notă. Anul acesta, Damaris s-a înscris pentru a susține gradul didactic I. Spiritul ei de olimpică a însoțit-o în acest parcurs, reușitele sale fiind de excepție. A luat o pauză de la catedră până a făcut Noah doi ani, iar acum s-a reîntors ca învățător la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Sibiu.
Tu alegi meseria sau ea te alege pe tine?
Damaris a ales Liceul Pedagogic pentru că iubea copiii încă de pe atunci, iar anii de liceu și practica pedagogică i-au confirmat înclinațiile. Acum se află de șapte ani la catedră.
„Pe parcursul anilor de liceu mi-am dat seama că în acest domeniu este locul meu, întrucât rezultatele obținute au fost motivante, iar practica pedagogică desfășurată la clasă și feed-back-ul primit din partea copiilor mi-au umplut inima de bucurie. Această profesie este mai mult decât o meserie. Lucrezi cu sufletele copiilor înainte de toate. Nu pot să spun că am visat să îmi construiesc o carieră la  catedră, dar pot spune că toate circumstanțele au dus în această direcție și am ajuns la locul potrivit. Întotdeauna mi-am dorit ca meseria pe care o voi avea să îmi permită să fiu aproape de copilașul meu, să ne bucurăm împreună de diversele activități, să fie făcută cu drag și din pasiune”, spune Damaris.
Ca tânăr dascăl recunoaște că pasiunea, vocația, energia, originalitatea și dorința de cunoaștere sunt în această meserie cuvinte cheie în a reuși.
Principiile după care se ghidează sunt egalitatea de șanse a copiilor, își amintește în fiecare zi că, întâi de toate, trebuie să fie om și crede că fiecare copil este unic prin particularitățile de vârstă și individuale pe care le are, iar acestea necesită a fi respectate. Relația dintre ea și copiii ei a fost mereu una strânsă, iar părinții au simțit asta.
„Copiii mă iubesc pentru că și eu îi iubesc pe ei. Ei simt mult mai bine decât ne imaginăm dacă ceea ce facem este din pasiune și face parte din noi sau nu. Sunt conștientă că nu-și vor aminti adesea de mine pentru lecțiile de la anumite discipline, ci pentru relația construită între noi și pentru activitățile practice, excursiile, momentele deosebite desfășurate dincolo de perimetrul școlii sau al sălii de clasă.
O provocare să rămâi profesor în România
Nu este ușor să fii tânăr dascăl într-un sistem de îmvățământ atât de îmbrătrânit cum este cel din țara noastră. Damaris simte asta pe pielea ei.
„Din punct de vedere al mobilității cadrului didactic, al sistemului, tinerii dascăli nu sunt ajutați. Mai mult, sunt încurcați de o legislație care se schimbă continuu, de existența unor legi care nu de puține ori se contrazic una pe cealaltă și de dimensiunea stocului scriptic cerut care necesită mai mult timp decât activitatea desfășurată la clasă. Sistemul educațional românesc la ora actuală este mai mult centrat pe colectarea diverselor documente în scris, decât pe identificare sau rezolvarea problemelor de actualitate”, spune tânărul dascăl.
Provocarea ei a fost să rămână în sistemul de învățământ și spune că cel mai greu este să te adaptezi schimbărilor extrem de dese făcute prin ordonanțele de urgență. Nu puține au fost situațiile în care a vrut să renunțe, inclusiv anul acesta, însă n-a lăsat-o inima și nici cei apropiați, care au susținut-o. În fond și la urma urmei, copiii merită tot efortul și pentru ei toți adulții ar trebui să lupte cu un scop comun.
„Schimbarea începe cu fiecare dintre noi în momentul în care intrăm la oră. Cu această sintagmă ne încurajează adesea inspectoarea noastră. Pentru ei, cât și pentru băiețelul meu mi-aș dori să se schimbe sistemul sau mai bine spus oamenii care conduc sistemul să fie capabili și competenți. Nu avem nevoie de schimbări organizatorice, ci concrete, în instituțiile noastre, schimbări care să ne fie de folos. Avem nevoie de micșorarea numărului mare al efectivelor de la clasă, de dotarea cu spații aferente activităților practice, de consumabile la oră, de reducerea numărului imens de hârtii pe care trebuie să le facem. Pentru orice activitate avem de făcut dosare întregi de hârtii. Trebuie pus accentul pe activitatea concretă de la clasă”, mai spune Damaris.
 „Nu uitați că aveți copii minunați care au nevoie de timp petrecut împreună cu ei”
Sunt șapte ani de când fosta olimpică națională este învățătoare. O încântă tot ce ține de copiii ei, de la zâmbetele și îmbrățișările lor, până la scrisorile pe care le primește de la ei.
„Un moment emoționat pe care acum mi-l amintesc este ziua când elevii și părinții m-au așteptat în sala de clasă fiecare cu un trandafir și mi-au cântat „La mulți ani”, împreună, deși mai erau câteva zile până la ziua mea. N-o să uit nici bucuria întregii galerii din tribune (copii, părinți, profesori) când, la concursul de înot, Smaranda Rhea  și Tudor (reprezentații clasei) au obținut locul I la Cupa SeriousFun”, își amintește Damaris.
În planurile ei de viitor este determinată să se perfecționeze, pentru că este conștientă că acesta este doar începutul și mai are atâtea de învățat. Își dorește să se formeze prin diverse cursuri și ateliere și va face și doctoratul. Pe plan personal își dorește să prindă contur conceptul „Creativity for KIDS”, creat de ea, care anul acesta va debuta prin desfășurarea diverselor ateliere tematice și cursuri pentru copii, iar în viitor fata speră că va deveni un centru educațional care să suplinească nevoile experențiale ale elevilor, unde își vor putea exercita competențele însușite în mod practic și prin idei propii.
Și pentru că face partea din generația tânără am rugat-o să dea un sfat prețios părinților.
„Nu uitați că aveți copii minunați care au nevoie de timp petrecut împreună cu ei, înainte de multitudinea de activități la care sunt duși. Aveți încredere în ei și nu uitați că fericirea copiilor este să își vadă părinții zâmbind!”, spune Damaris Drașovean.