Corpul vechi al Școlii nr. 13 de pe strada Lungă a fost complet modernizat, devenind mai eficient din punct de vedere energetic.
Clădirea a fost reabilitată la nivel de rețele, finisaje, dotări IT și mobilier, iar elevii și profesorii au revenit în sălile de clasă din 31 martie.
Lucrările, demarate în primăvara anului trecut, au fost realizate de asocierea Rara Construct & Rara Invest & Studio T Arhitect, valoarea totală a proiectului fiind de 8,68 milioane de lei. Din această sumă, 8,48 milioane de lei provin din fonduri europene nerambursabile (PNRR), iar aproximativ 200.000 de lei au fost alocați de Primărie din bugetul local.

Printre principalele lucrări executate se numără:
- Consolidarea structurii clădirii, prin refacerea pereților perimetrali, hidroizolarea imobilului și aplicarea unei tencuieli speciale pentru asanare;
- Restaurarea elementelor istorice, inclusiv înlocuirea ceasului din turn cu un model nou care amintește de cel original, nefuncțional de peste 40 de ani, și restaurarea celor două fântâni interioare din piatră;
- Eficientizarea energetică, prin instalarea de panouri fotovoltaice, pompe de căldură aer-apă, ventiloconvectoare, recuperatoare de căldură, un sistem de management al consumului de utilități (BMS), corpuri de iluminat LED și termoizolarea fațadelor;
- Creșterea siguranței la incendiu, prin adaptarea clădirii la cerințele actuale de securitate.
Mobilierul nou și echipamentele IT (computere, table inteligente, sound bar-uri, routere WiFi etc.) au fost achiziționate printr-un alt proiect finanțat din fonduri europene, parte a unei inițiative mai ample a Primăriei Sibiu de modernizare a unităților de învățământ preuniversitar.
Alte unități de învățământ aflate în modernizare
Astfel de lucrări de eficientizare energetică sunt în curs și la alte șase unități de învățământ din Sibiu, incluzând grădinița Elefănțelul Curios, școlile N. Iorga și nr. 25, Colegiile A. Șaguna și O. Goga, precum și Liceul O. Ghibu. Pentru alte patru grădinițe, două școli și fostul orfelinat Maria Tereza, finanțarea a fost deja obținută, iar lucrările urmează să înceapă în curând.




