Continuăm dezbaterea provocată de Redacția Sibiu 100%, în cadrul larg al întâlnirilor ”Punctul de intersecție”, cu partea a doua a discuțiilor pe tema alegerii învățământului profesional (dual) sau liceal. Invitații acestei ediții au fost: Prof. Marius Emilian Novac (Inspector Școlar General Sibiu), Prof. Univ. Dr. Tiberiu Costăchescu (ULBS), Prof. Ilie Lăutaru (Director al Liceului Tehnologic ”Avram Iancu” Sibiu), Isabela Boldor (Manager HR Retrasib), Daniela Nica (Team Leader Training and Recruitment, ODU), Axente Neagu (Director EUCHNER). Întâlnirea a fost moderată de distinsa noastră colaboratoare, Doina Jalea.
Avem nevoie de o clasă zero pentru părinți
Doina Jalea: Cred că am identificat din discuțiile noastre că undeva pe parcursul fluxului de învățământ trebuie mai din timp conștientizat elevul și părintele asupra acestui moment, când vine orientarea spre învățământ profesional sau liceal. Că e greu de schimbat mentalitățile la nivelul părinților, în primul rând, dar și elevul trebuie să înțeleagă ce vrea de la viață, pentru că nu mai există în familie, cred, comunicare între părinți și copii în așa fel încât să îl pregătească și deduc o problemă care se află la nivel de corp didactic. Ceva s-a întâmplat pe parcurs și autoritatea directorului, autoritatea cadrului didactic, autoritatea școlii au fost subminate de produse de import care nu se potrivesc peste psihologia românească și învățământul românesc. Care, trebuie să recunoaștem, a dat oameni de foarte mare valoare în timp. Diminuând autoritatea unui director de școală, diminuând autoritatea unui cadru didactic, diminuând autoritatea unei școli, ca instituție, luându-i instrumentele prin care poate să-și mențină această autoritate, atunci și școala se bucură din partea elevilor de acest tip de reacție: ”Lasă, mă interesează prea puțin, văd eu ce fac, mă ajută mama și tata”, adică nu există nicio pregătire sufletească a tânărului pentru viața care urmează după ce se termină perioada aceasta de ”hai să zburăm din floare în floare cât suntem elevi”.
Ministerul Educației știe problema, o cunoaște, o evaluează? Cam unde ar trebui să înceapă acest moment de selecție a talentelor, a datului natural care se poate valorifica pe urmă și această intersecție unde trebuie pusă pentru ca elevul să fie sfătuit în ce direcție trebuie să o ia? Aceasta o făceau, cel puțin pe vremea mea, îmi aduc aminte, cadrele didactice. Era acea intersecție între real și uman: ”Mai termină cu matematica, pentru că nu ai cap de așa ceva. Du-te tu spre limbi străine, că ai talent de la Dumnezeu!” Și așa exista un moment în care dascălii și părinții ne mai orientau cât de cât.
Prof. Marius Emilian Novac: Părerea mea personală, din experiența mea de profesor, este următoarea. Această orientare școlară și profesională ar trebui să fie făcută în etape. Pornind – poate pare surprinzător – încă de la finalul clasei a IV-a. De la intrarea în școala gimnazială, în clasa a V-a. Cred că de atunci ar trebui făcut un anumit demers, în care fiecare elev să își cunoască și calitățile, și înclinațiile, și talentele și dorințele lui. Pentru că fiecare își dorește ceva. Eu sunt convins că și elevii care au refuzat firma despre care s-a făcut vorbire înainte, în sinea lor vor ceva, dar nu știu ce. Nu le-a descoperit nimeni acea personalitate a lui, care spune ”da, eu vreau să mă fac ceva”. El încă nu știe ce vrea.
Vă spun ce vrea. El vrea ceea ce vede la televizor: milionarul vedetă, care nu muncește nimic, primește banii, se plimbă cu iahturile…
Prof. Marius Emilian Novac: De aceea revin și spun: ar trebui să încurajăm acești copii din clasa a V-a să își găsească vocația, dorința lor de afirmare și talentul său. În clasa a VIII-a e deja târziu. Noi dăm acum examenul de clasa a VIII-a, examenul de evaluare națională și apoi începe, brusc, admiterea la liceu. Elevul este pus în fața unei opțiuni care, de fapt, e viitorul lui. Părinții, mulți dintre ei, nu sunt implicați cu nimic. ”Să facă școală. Nu mă interesează ce școală face, important e să facă școală, să nu stea acasă.”
Nu considerați o glumă, dar mă gândesc: nu ar trebui o clasă zero și pentru părinți? Măcar o lună de întâlniri cu părinții, ca să înțeleagă ce opțiuni există și ce destine se pot urma în momentul în care alegi o școală profesională, un liceu teoretic, un altfel de liceu…
Prof. Marius Emilian Novac: În demersurile pe care le facem noi, prin această ofertă educațională, târgul educațional, caravane educaționale, pentru că am experiența multor ani de astfel de acțiuni, îi invităm și pe părinți.
Și vin?
Prof. Marius Emilian Novac: Sunt puțini cei care vin și mult mai mulți cei care nu vin. Dar sunt invitați. Îi invităm să vină și în sistem, pentru că părerea părintelui are foarte mare importanță în privința unui copil de 14 ani. Acel copil, la vârsta de 14 ani, cu siguranță va ține cont de ceea ce spune tata și de ceea ce spune mama,. De aceea încercăm să îi implicăm și pe părinți. Din păcate, nu reușim cu toți și asta ne face să credem, așa cum ați spus și dvoastră, că părinții ar trebui să fie, în primul rând, elevii noștri și apoi copiii lor, în ceea ce privește orientarea școlară și profesională. Ei ar trebui să înțeleagă, în primul rând, care este drumul copilului lor. Pentru că mulți dintre ei nu știu nici ei să aleagă. Nu generalizez. Pentru că unii din ei știu foarte bine și au reușite. Însă sunt mulți dintre ei care nu au niciun interes, pe principiul ”școala să se descurce”.
Păi da, ”școala să se descurce”, dar îi iei instrumentele prin care să se descurce. Pentru că profesorul, săracul, trebuie să asculte de elev, din câte înțeleg eu în ultima vreme, și nu invers.
Prof. Marius Emilian Novac: Sperăm să se pună capăt acestei nefericite direcții pe care vedem în mass-media că a luat-o o anumită categorie de elevi. Nu pot generaliza, dar sunt, într-adevăr, elevi care intră aproape în zona de delicvență.
Consorțiu pentru învățământul dual sibian
Aceasta e hrana zilnică exportată prin ce caută și văd pe telefon și în realitatea virtuală. Ei sunt otrăviți sistematic cu violență, cu lipsă de responsabilitate, cu iluzii care nu duc nicăieri. Ei zilnic primesc otrava aceasta. Or, învățământul ce putere are să îi dezintoxice de această otravă? Pentru că are o programă, are obligații… Iar pentru că ideile năstrușnice sunt cele mai practice, să spunem că undeva la sfârșitul clasei a IV-a, în învățământul românesc ar trebui introdusă o ”școală altfel”, să îi zic așa, de vreo două săptămâni, în care părinții elevilor care sunt în școala respectivă să aibă o întâlnire cu dascălii, cu cei care pot să le expună aceste drumuri: spre o meserie, care te califică și după aceea te caută oamenii de afaceri, cu ofertele pe care le au dânșii. Și să conștientizeze faptul că au un venit, faptul că sunt stăpâni pe meseria lor, pe banii lor și faptul că nu li se închid perspectivele și că pot continua pregătirea profesională și pot ajunge doctori, cu adevărate doctorate, în ceea ce fac.
Prof. Marius Emilian Novac: Periodic, anual.
La clasa a IV-a, pentru că bine ați spus, acela e momentul unde trebuie deja conștientizat drumul în viitor.
Să vedem ce idei practice se mai pot contura și care ar putea sprijini o reașezare a lucrurilor în învățământ, pe niște traiectorii mai sănătoase pentru viitor.
Prof. Ilie Lăutaru: La nivel de Sibiu, probabil că știți, s-a făcut Consorțiul Produal, între Universitatea ”Lucian Blaga”, agenții economici, Liceul nostru, ”Avram Iancu”, Liceul Energetic, Liceul de Industrie Alimentară, Liceul Henri Coandă… Probabil că știți, consorțiul este aprobat de guvern și e pe punctul de a începe lucrul. Deci Sibiul și-a luat măsuri. Pentru că am văzut că sunt județe pentru care nu s-a aprobat un astfel de proiect. Ideea e că acum, în primă fază, vorbim de școlile profesionale, dar cu siguranță va veni și rândul învățământului liceal. Nu va mai fi învățământ la întâmplare. Mai ales că există această solicitare din partea agenților economici. Cineva îmi spunea: ”Păi fă o clasă de nu știu ce”. Eu degeaba o fac, dacă e doar de dragul de a o face. Solicitarea deci trebuie să vină dinspre cei care au nevoie de o astfel de clasă. Discuțiile trebuie să existe între agentul economic, Inspectoratul Școlar și școli. Aici cred că trebuie pus un mai mare accent.
Înțeleg că relația aceasta cu agenții economici, deci cu cererea, trebuie să fie permanentă.
Prof. Ilie Lăutaru: Permanentă. Și înțeleasă și real. Îmi spunea cineva: ”Haideți că vă ajut. Facem o clasă. Dar la mine nu vin în practică”. Păi ne mințim unii pe alții?! Îmi face solicitare pentru meseria X, dar fără niciun fel de obligații. Ceea ce nu e deloc corect. Partea proastă e că poate și agenții economici au nevoie de cinci prelucrători prin așchiere, de cinci strungari, de cinci frezori, de cinci sudori… Iar noi nu putem să facem clase pentru fiecare dintre aceste meserii. Mixte putem face, dar pentru două meserii. Noi avem operatori la mașini cu comandă numerică și electromecanici. Partea de cultură generală o face întreaga clasă, iar specializările, modulele, se fac pe segmente. Și e bine venită o astfel de formulă. Dar sub 12 copii nu poți face o clasă și nici cu cinci meserii să faci o clasă cu 24 de copii.
Și eu sunt de părere că totul pleacă de la disciplină. Dacă nu e disciplină, e haos. Cu toată stima pentru un procuror general, dar m-a dezamăgit complet. A dat vina tot pe școală. A spus că regulamentele de ordine interioară nu sunt făcute corect și corespunzător. Eu nu sunt jurist, sunt inginer. Dar vă întreb pe dvoastră. Cum pot face eu un astfel de regulament? Eu am scris acolo: elevul nu are voie să fumeze în școală. A venit agentul de pază, din partea poliției. Și i-am zis: ”Domnule, conform regulamentului, dați-i amendă”. ”Păi și așa nu are bani să o plătească.” Și eu, ca școală, ce să fac? Iar procurorul ce spunea? ”Regulamentul nu poate să fie împotriva unei legi organice sau ce știu eu de care…” Repet, disciplina lasă de dorit. Îmi aduc aminte, prin anii 2004, eram director la Liceul de Construcții și Arhitectură, că veneau parteneri de prin Germania și mă întrebau: ”Cum puteți să-i pregătiți?” Păi maistrul, când se uita puțin urât la elev, îi mergea mâna! Acum, dacă i se pare că nu te-ai uitat foarte adecvat la el, zice că l-ai hărțuit. Totul pleacă de la respectul pentru meseria respectivă și față de învățământ. Sibiul însă, cum spuneam, stă mult mai bine față de alte județe în această privință. Iar acest consorțiu sunt convins că va avea sorți de izbândă.
Prof. Marius Emilian Novac: Consorțiul este de viitor. Sperăm să îl vedem realizat, pentru că el implică și învățământul liceal și pe cel universitar, toate în sistem dual.
Soluții din partea agenților economici
Având în vedere această relație vitală, înțeleg eu, cu agenții economici, poate că niște soluții practice vin dinspre dânșii spre sistemul de învățământ. Aveți vreo viziune, așa, care ar putea facilita legătura dintre această pregătire și dvoastră, care folosiți forța de muncă pregătită?
Daniela Nica: Poate mai multă practică în cadrul companiei ar ajuta. Cel puțin, asta am văzut. Pentru că la început sunt cele 5 săptămâni, ceea ce e foarte puțin. Ei abia se acomodează în acea perioadă, nu poți să îi iei nici foarte repede, că îi sperii, și eu cred că mai multe săptămâni de practică ar fi una dintre soluții.
Isabela Boldor: Da, într-adevăr, e nevoie de mai multă practică, dar și în partea teoretică trebuie cumva găsită o balanță și nu foarte încărcată organigrama școlară cu materiile care nu sunt utile. Pentru că se întâmplă să iasă de pe băncile școlii și ei habar nu au de partea de teorie. Partea practică e foarte importantă, dar să o clădești, îți trebuie o bază teoretică, să ai ce clădi. Și dacă lor le lipsește partea teoretică și baza, e foarte greu să pui cărămida.
Axente Neagu: M-aș întoarce puțin la punctul de start, câne elevul ia decizia să meargă la o școală profesională sau la o școală duală. Și ați punctat bine problema mentalității. Într-adevăr, avem această problemă a mentalității atât la elev, cât și la părinte. Și aici putem să ajutăm. Atât cei responsabili din sistemul de învățământ, cât și companiile. Și cum pot ajuta companiile, mai ales la modificarea mentalității părinților, dar și a elevilor? Odată, prin organizarea de zile ale porților deschise. Mulți elevi, când aud de un loc de muncă în industrie, au impresia că este un loc murdar, inadecvat. Între timp, locurile noastre de muncă arată poate la fel de bine în producție ca și în birouri. De aceea trebuie să vadă copiii despre ce e vorba: cum arată o fabrică, ce condiții sunt, cum se lucrează, ce fel de job-uri există într-o fabrică. Vorbim și de studenți. Ok, mă decid să mă înscriu în învățământul superior, dar în ce domeniu? Poate părinții i-au spus: ”Vreau să te faci medic”, dar copilul nu are nicio legătură cu medicina. De aceea trebuie să vadă din timp cum arată o fabrică, cum arată un spital, ce job-uri sunt, ce i-ar place și în funcție de aceste date să își găsească vocația. Aceasta, ca să îi convingem pe tineri să îți găsească un loc de muncă în industrie. Și doi, pentru părinți pot exista programe care să îi convingă pe cei implicați personal că e bine ca acești copii să aleagă o școală profesională. Deoarece au o siguranță financiară…
Da, e important să comunice toată lumea. Ați văzut și în industria cinematografică, în filmele acestea americane: numai cu medici în halate albe, vai, ce viață frumoasă, intră pacientul, îl rezolvă imediat… Și m-am întrebat dacă nu fluxul de studenți, mulți pe un loc la medicină, nu se datorează și acestei bombardări sistematice a acestor filme despre medici, despre eleganța meseriei, pe care o înghițim de mulți ani de zile în România. Și îți creează imaginea unei profesii superbe, ușoare, prețuite, când de fapt e una din cele mai grele și mai responsabile profesii care există.
Ajungem la finalul apoteotic imediat, nu înainte de a avea câteva concluzii. Deci e lipmede că undeva trebuie să existe o întâlnire între părinți și școală foarte devreme, spre sfârșitul clasei a IV-a, pentru a conștientiza că acești copii sunt niște daruri de la Dumnezeu, că ei la rândul lor au niște daruri de la Dumnezeu, și că acești talanți trebuie înmulțiți în stare naturală. Și nu are niciun rost să bagi un picior 37 într-un pantof 35, să faci dintr-un copil care are talent la muzică, neapărat, că vrei tu, medic. E limpede că trebuie făcut acest lucru. E o chestie practică și părerea mea e că avem o propunere foarte ușor de realizat, dacă școlile acceptă momentul acesta. E o treabă în plus, dar merită această discuție, pentru că se ușurează foarte mult lucrurile pe parcurs.
Mai multă practică, ceea ce e adevărat, cu cei care se pregătesc pentru anumite meserii, în locurile unde eventual vor lucra și trebuie cuceriți pentru locul respectiv, arătându-li-se oportunitățile.
Și ideea cu porțile deschise este foarte bună, arătându-li-se locurile de muncă și curățindu-le mentalitatea, prejudecățile vizavi de fabrică, care nu mai înseamnă zgomot, ulei, mizerie și mai știu eu ce; un echilibru bine gândit între partea teoretică și partea practică în meseria respectivă. Nu vorbim de cultura generală, pe care trebuie să o aibă totuși orice copil, pentru a ști pe ce lume trăiește. Ceea ce ar ușura foarte mult și povara universităților, unde trebuie să ajungă cei care, într-adevăr, vor să facă niște studii, să zicem, în domeniul psihologiei, politologiei. Acolo să ajungă cei care au talanții pentru așa ceva.
”Acolo unde un profesor are ceva de spus și de lăsat în urmă, e universitate”
Dvoastră, domnule profesor Tiberiu Costăchescu, în calitate de părinte, până la urmă, care ați îndrumat însă nu doar propria fată, ci și atâția tineri pe drumul realizării în viață, ce concluzie aveți la toată discuția noastră? E limpede că avem nevoie, ca de aer, de acest învățământ, care pregătește meserii în România, în funcție de piața de muncă.
Prof. Univ. Dr. Tiberiu Costăchescu: Am avut o școală, în spațiul românesc, cu adevărat dumnezeiască: școala normală, școala pedagogică. Învățătorii care ieșeau de acolo aveau și cunoștințe, și vocație de dascăl. Acei dascăli au fost apostoli ai neamului, îndrumând și pe sătenii din jurul lor sau pe orășenii din cartierul respectiv încă de la nivelul claselor primare. Această școală primară treptat și-a cam pierdut din anvergură și din rol. Ba am înțeles că acum chiar s-a dorit desființarea ei. Iar această școală normală ne-a permis să avem dascăli de excepție, care continuă să existe și astăzi. Poate nu avem aceeași proporție, dar în marea lor majoritate s-a păstrat la grădinițe, la școli generale și la licee. La universități, profesorii care au o anume vârstă, în special de la jumătatea vieții încolo, mai păstrează ceva din această tradiție a școlii românești. Noua generație – nu în totalitate, din fericire – nu a fost aleasă pe cele mai serioase criterii. ”E băiat bun, e de la noi, e de la mine din partid, lasă-l și pe el, îi facem un post de asistent sau de nu știu ce Dumnezeu!” Și se mai înscrie și la doctorat, tot în felul în care a ocupat postul. Și unde am ajuns astăzi? Ca o serie întreagă de școli generale și licee să nu mai aibă posibilitatea de a-i îndruma pe copii spre ceea ce au vocație, chemare. În plan cu totul personal, deși de obicei nu vorbesc despre mine, mi-ar fi plăcut enorm să cânt. Nu pot să cânt. Îi admir pe toți cei care cântă. Mi-ar fi plăcut inclusiv la biserică să cânt în strană. În satele unde sunt mai aproape și mă cunosc preoții, mă lasă că citesc Crezul sau, eventual, să spun eu Tatăl nostru. Nu pot să cânt. Dar îi admir pe toți cântăreții de acolo. Am crescut însă la țară. Și la țară fiind, am fost învățat cu animale, cu coasă. Și pentru că soția mea conduce o grădiniță care are o suprafață mare de iarbă, cosesc în fiecare an acolo, pentru că nu au și un bărbat în personalul angajat. Cosind acolo, la început cu coasa, apoi cu un trimmer, sigur că anul acesta m-am dus de 1 mai. Cei din jur de acolo au venit să îmi reproșeze că am făcut gălăgie, după vreo 6-7 ore de cosit. Le-am explicat cumva că nu aveam altă soluție și mă rog, poate au înțeles. Au venit însă și alții să îmi ceară să le cosesc și lor. Și le-am spus că nu pot să o fac, pentru că eu am venit pentru grădiniță. M-au întrebat: ”Dar cât plătește?” Și le-am explicat: ”Nu sunt plătit. Eu o fac…”, pro bono era un termen prea dificil pentru acei aceștia și le-am explicat că o fac de dragul copiilor. ”A, numai pentru copii?” ”Și pentru Dumnezeu.” Și în clipa aceea îmi spune: ”Dumneata văd că te pricepi. Cu ce te ocupi?” Și când le-am spus că sunt profesor, omul a rămas de-a dreptul siderat! ”Dar cum faci munca asta?” ”Pentru că am crescut cu această muncă. Pentru că acolo mă pricep. Pentru că trebuie să știm că orice muncă nu e rușinoasă.” Or asta nu li se mai inoculează copiilor.
Și pentru că m-ați întrebat de părinte. Am făcut multe activități de-a lungul vieții. Am fost atât de fericit când la Colegiul Goga, începând cu clasa a VI-a, până într-a XII-a, când a terminat fetița mea, m-au ales, în fiecare an, reprezentantul părinților la nivelul școlii. Și am încercat să fac o prioritate din prezența mea acolo. Directorul de acolo, o perioadă, în acești șase ani, a fost doamna Laura Dumitru, care și astăzi îmi spune: ”Nu puteți să înfiați un copil, să vă clonăm, să mai veniți pe la noi?” Pentru că a fi un părinte și un dascăl bun trebuie să ai scop sacru. Trebuie să înțelegi că un copil nu e doar un capitol, dintr-o viață, am bifat-o și pe asta, îl ducem la școală, ne-am scăpat câteva ore de el și vede el ce face. Noi, părinții, trebuie să îi educăm! Noi trebuie să îi îndrumăm și noi trebuie să le fim modele! Și dascălii aduc experiența lor. La chimie, la biologie, matematică, mecanică… Or asta nu se înțelege. Care este soluția? Și în științele politice, ca și în alte domenii ale vieții, se operează cu teorii și axiome. O axiomă spune că un sistem care a nenorocit o țară nu mai e în stare să repare situația. Prin urmare, trebuie să găsim alt model, alt sistem, eventual alte formațiuni. În același timp, e vorba și de perioada necesară pentru a redresa lucrurile. Și se pare că aceasta e egală cu perioada în care lucrurile au fost deteriorate. Ceea ce iarăși nu e bine, că de vreo 30 de ani stricăm, stricăm, stricăm. Dumneavoastră, dascălii, faceți niște lucruri fantastice: reparați cât de mult puteți. Îi luați pe acești copii, ceea ce e foarte bine. Dar trebuie să fie un plan național, cunoscut de toată lumea. Noi nu mai avem un proiect de țară! România educată e o glumă! Nu se poate să fii ministru, dacă nu ai lucrat în domeniul acela! Nu putem politiza totul. Nu vreau, nici nu aduc atingere unor persoane, dar ca principiu: un ministru al sănătății trebuie să știe ce înseamnă sănătatea. Un ministru al sporturilor trebuie să fi făcut o activitate sportivă.
O paranteză totuși fac. La un moment dat, Crin Antonescu este întrebat – se punea problema în perioada Convenției, dacă nu preia ministerul sporturilor – ce sport de performanță a făcut. Și aproape spre disprețul și râsul tuturor, anunță că a jucat fotbal în curtea școlii. Nu există puști să nu fi jucat, sau cu rare excepții, fotbal în curtea școlii! Deci nu au înțeles că e nevoie de omul care a lucrat în domeniul acela.
Și pentru că aș vrea să închei spunând că nu avem meseriași, am încercat să fac lucruri în apartament la care nu mă pricep. Am vrut să aduc un meseriaș. Și la sugestia soției – care totuși e mult mai pricepută în domeniul acesta și mai practică niște chestii pe care le-a învățat acasă -, am găsit pe unul, recomandat, care mi-a luat o grămadă de bani și lucrurile sunt la fel de proaste. Nu mai îndrăznesc să mai caut un altul, pentru că iarăși voi da alți bani, și nu vor face treaba.
Trebuie să pornim, exact cum ați spus, din clasa a IV-a, să descoperim talentul și vocația și treptat-treptat să îi îndrumăm spre ceea ce li se potrivește. Iar pentru întâlnirile cu părinții nu sunt suficiente două săptămâni. Cred că în fiecare semestru sunt necesare două săptămâni. Să înțeleagă că cel mai bun și mai prețios bun al nostru, dincolo de viața pe care ne-a dat-o nouă Dumnezeu, e propriul nostru copil. Și trebuie să investim enorm, alături de dvoastră, profesorii, alături de societate, poate alături de Biserică. Dar trebuie să avem grija lor în fiecare moment și trebuie să îi conducem spre ceea ce au chemare. Dacă e bun cântăreț, de dezvoltat acel talent. Dacă conduce mașina, e de apreciat și de lăudat. Nu toți suntem făcuți pentru asta. Dar acolo unde avem ceva de arătat și folosit, înspre ceilalți, să o facem de la început. Toate meseriile sunt de iubit, de dorit, de apreciat. Munca nu poate fi nici umilită, nici batjocorită. Iar mediul universitar trebuie să fie un mediu al elitelor. Și am să închei spunând că universitatea nu e din lumea aceasta. Nu poate să existe uniformizare. Adică ceea ce se predă la Iași sau la Cluj trebuie să fie diferit de ceea ce se predă la București sau la Timișoara. Asta înseamnă că acolo unde un profesor are ceva de spus și de lăsat în urmă, e universitate sau facultate. Unde nu există un astfel de profesor, nu mai are rost să forțăm nota! Și acolo am ajuns. Inclusiv cu cele particulare. Dar să rămânem optimiști. Dumnezeu va avea de grijă și de neamul românesc.
Vă mulțumim pentru participare!
 sau liceal.){kind=link}