Doi elevi din judeţul Sibiu s-au înscris şi au susţinut, marţi, proba scrisă de Limba şi literatura maternă. Aceştia au avut de tratat subiectele la Germană.
Unul dintre elevi este absolvent al Colegiului Naţional „Samuel von Brukenthal” Sibiu şi celălalt al Liceului Teoretic „Şt. Ludwig Roth” Mediaş, ambii din promoţia 2018. Bacalaureatul de toamnă continuă miercuri cu proba obligatorie în funcție de profil, iar joi, 23 august, cu cea la alegere în funcție de specializare.
În perioada 24-27 august va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, pe 28 august a celor la Limba maternă, între 29 – 30 august candidaților li se vor evalua competențele digitale, iar între 30 – 31 august cele într-o limbă de circulație internațională.
Primele rezultate vor fi afișate pe 1 septembrie, zi în care se vor putea depune, până la ora 16, și eventualele contestații. Între 2-5 septembrie vor fi soluționate contestațiile, urmând ca pe 6 septembrie să se afișeze rezultatele finale.