Unele zile dintr-o călătorie rămân în memorie prin locurile frumoase, altele prin oamenii întâlniți. Ziua de 7 octombrie a adus, pentru elevii Școlii Gimnaziale „Radu Selejan” din Sibiu, aflați într-o mobilitate Erasmus+ în Polonia, o experiență cu o încărcătură aparte: întâlnirea cu istoria Holocaustului la Auschwitz-Birkenau, urmată de descoperirea Cracoviei alături de colegii polonezi și de o seară pregătită cu căldură în familiile gazdă.
O dimineață începută la ora cinci
Trezirea a fost la cinci dimineața. Pentru copii și profesorii însoțitori, ziua începea devreme, cu pregătirile pentru deplasarea la școala parteneră din Zabrze și îmbarcarea spre Auschwitz. La ora 7:30 aveau programarea pentru vizită. Era începutul unei zile dedicate istoriei și culturii, dar prima oprire avea să însemne mult mai mult decât descoperirea unui obiectiv. Auschwitz-Birkenau este un loc al memoriei, în care fiecare explicație trebuie ascultată cu respect pentru cei care au suferit și au murit acolo.
Pentru elevi, vizita a adus o apropiere de ceea ce înseamnă Holocaustul, dincolo de definițiile și informațiile întâlnite la școală. Acolo, istoria are o geografie concretă. Locurile despre care citești există, pot fi văzute, iar poveștile oamenilor care au trecut prin ele capătă o altă greutate.
În spatele cifrelor, vieți și familii
Auschwitz a fost un complex de lagăre de concentrare și exterminare creat și administrat de Germania nazistă în Polonia ocupată. Aproximativ 1,3 milioane de oameni au fost deportați aici, iar circa 1,1 milioane au murit. Dintre victime, aproximativ un milion au fost evrei. Au fost uciși și circa 70.000–75.000 de polonezi neevrei, aproximativ 21.000 de romi și sinti, mii de prizonieri de război sovietici și oameni din alte categorii.
Sunt cifre greu de cuprins cu mintea. Pentru a le înțelege, trebuie să ne amintim că fiecare dintre acești oameni avea un nume, o familie, o casă, preocupări și speranțe. Un copil avea jocurile sale și oameni în care se încredea. Un părinte avea grija celor de acasă. Un bunic păstra amintirile unei vieți. Odată cu fiecare om ucis dispărea și o parte din lumea celor care îl iubeau. Familii și comunități întregi au fost distruse. În fața acestei realități, numerele devin începutul unei povești pe care avem datoria să o ascultăm.
Elevii au aflat despre mecanismul deportării și despre selecțiile făcute la sosire de medicii SS. Dintre cei aproximativ 1,1 milioane de evrei deportați la Auschwitz, circa 200.000 au fost selectați pentru muncă. Cei mai mulți dintre ceilalți au fost trimiși direct la moarte. Copiii, vârstnicii și oamenii considerați incapabili să muncească se aflau printre cei mai expuși exterminării imediate. În aceste explicații se află una dintre cele mai dureroase realități ale locului: despărțirea familiilor și puterea acordată unor oameni de a hotărî, în câteva clipe, soarta altora. Pentru cei deportați, sosirea putea însemna sfârșitul vieții, înainte de a înțelege pe deplin unde se aflau.
Vizita a făcut vizibile consecințele antisemitismului, rasismului și ale unei politici care a transformat excluderea în persecuție și, apoi, în exterminare. A fost o lecție despre ceea ce se poate întâmpla atunci când unei categorii de oameni îi sunt negate drepturile și demnitatea, iar ceilalți ajung să accepte acest lucru.
Omul care a ales să moară pentru altul
În istoria lagărului există și mărturii despre solidaritate și curaj. Ele nu micșorează tragedia, dar arată că, până și în condiții extreme, unii oameni au încercat să-i protejeze pe ceilalți.
Una dintre aceste povești este cea a franciscanului Maximilian Kolbe. În vara anului 1941, după evadarea unui deținut, autoritățile lagărului au ales zece oameni care urmau să moară prin înfometare, ca represalii. Printre ei se afla Franciszek Gajowniczek. Kolbe s-a oferit să-i ia locul și a fost închis în celula în care avea să moară. Povestea sa aduce o întrebare dificilă: cât de mult poate face un om pentru un alt om? Într-un loc unde viața era tratată ca lipsită de valoare, Kolbe a ales să apere viața unui semen, cu prețul propriei existențe.
Pentru elevi, asemenea istorii dau un sens concret unor cuvinte pe care le folosim adesea: solidaritate, sacrificiu, responsabilitate. În spatele lor se află alegeri reale, făcute în împrejurări pe care astăzi cu greu ni le putem imagina.
O evadare care pare desprinsă dintr-un film
Copiii au aflat și despre încercările de evadare din complexul Auschwitz. Muzeul a documentat tentative ale unui număr de 928 de deținuți, iar pentru 196 dintre ei evadarea a reușit. Datele arată cât de greu era să ieși din acel sistem de pază și teroare.
Printre cele mai cunoscute se află evadarea din 20 iunie 1942, a patru deținuți: Kazimierz Piechowski, Eugeniusz Bendera, Stanisław Jaster și Józef Lempart. Cei patru au reușit să sustragă uniforme și arme SS dintr-un depozit și să părăsească lagărul deghizați. Întâmplarea impresionează prin îndrăzneală, dar în spatele ei se aflau pregătire, cooperare și riscul de a fi descoperiți în orice moment. Planul a fost conceput astfel încât să evite aplicarea represaliilor colective asupra celorlalți deținuți. Acest detaliu este important: cei care încercau să-și salveze viața se gândeau și la soarta oamenilor rămași în urmă. Kazimierz Piechowski a supraviețuit războiului și a trăit până la 15 decembrie 2017. De-a lungul anilor, a povestit experiența sa, păstrând vie memoria celor petrecute la Auschwitz.
Întrebările copiilor și rostul unei asemenea vizite
Elevii Școlii „Radu Selejan” au fost curioși, au pus întrebări și au primit răspunsuri. Au încercat să înțeleagă ce s-a întâmplat în acele locuri, cum funcționa lagărul și cum au putut oamenii să facă altor oameni atât de mult rău. O asemenea vizită merită să facă parte din educația generațiilor tinere, cu pregătirea și însoțirea potrivite vârstei. Ea oferă un cadru pentru înțelegerea istoriei și pentru discuții despre prejudecăți, discriminare, demnitate și responsabilitate.
La Auschwitz, lecția continuă și după încheierea turului. Rămân întrebări despre felul în care ne purtăm cu ceilalți, despre curajul de a reacționa în fața nedreptății și despre obligația de a păstra memoria victimelor. Ura, segregarea și războiul lasă în urmă pierderi de vieți, suferință și răni care se transmit între generații.
Cracovia: povești, soare de toamnă și timp petrecut împreună
După experiența apăsătoare a dimineții, călătoria a continuat la Cracovia, fosta capitală regală a Poloniei. Aici, întâlnirea cu istoria și cultura s-a desfășurat într-un alt ritm, pe străzile orașului, printre monumente și locuri primitoare. Elevii au descoperit celebrul Castel Wawel și statuia dragonului care suflă foc, au străbătut străzile orașului vechi și au făcut o plimbare pe malul Vistulei, bucurându-se de peisaj și de soarele toamnei. Vizita în zona fostului ghetou din Cracovia a readus în atenție istoria comunității evreiești și persecuțiile din timpul ocupației naziste, legând poveștile orașului de lecția de memorie a dimineții.
Soarele de toamnă a venit să încălzească plimbarea, iar colegii polonezi au devenit însoțitori și povestitori. Prin explicațiile lor, elevii sibieni au descoperit orașul și din perspectiva celor care îl cunosc și îl simt aproape.
Aceasta este una dintre experiențele frumoase ale unei mobilități Erasmus+: un loc nou poate fi descoperit prin relația cu oamenii de acolo. O poveste spusă de un coleg, o recomandare sau un detaliu observat împreună pot rămâne în memorie la fel de bine ca un monument.
Programul a lăsat loc și pentru degustarea bunătăților gastronomice locale, pentru conversații și pentru bucuria de a explora. Unii elevi s-au bucurat și de un tur cu micile vehicule electrice turistice, cunoscute drept „melexuri”, o modalitate plăcută de a vedea orașul.
După orele în care ascultaseră povești greu de dus, aceste momente au oferit răgaz pentru discuții, pentru apropiere și pentru așezarea impresiilor unei zile intense.
Seara, o surpriză în familiile gazdă
Ziua nu s-a încheiat odată cu întoarcerea din excursie. În familiile gazdă îi aștepta o nouă surpriză: mici petreceri pregătite pentru ei.
După trezirea la cinci dimineața, deplasări și atâtea experiențe, primirea caldă a avut o valoare aparte. Timpul oferit copiilor și dorința gazdelor de a-i face să se simtă bineveniți au adăugat o amintire personală acestei călătorii.
Prin asemenea gesturi, parteneriatul dintre școli se transformă în relații între oameni. Copiii descoperă feluri de viață, obiceiuri și familii diferite, dar și lucruri familiare: grija, ospitalitatea și bucuria de a fi împreună.
Pentru grupul sibian, Polonia înseamnă acum și chipurile acestor gazde: oameni calzi, responsabili, prietenoși și gospodari, care le-au deschis casele și le-au oferit un loc în viața lor de zi cu zi.
Ziua de 7 octombrie va rămâne una dintre cele mai intense ale mobilității. A adus întâlnirea cu memoria celor uciși la Auschwitz, descoperirea culturală a Cracoviei și apropierea de colegii și familiile poloneze. Din toate aceste experiențe, copiii vor lua acasă povești, întrebări și o înțelegere mai profundă a valorii fiecărei vieți.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
