Elevii de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București amenajează la Sibiu un Laborator Regional de Robotică

Cele mai citite

De la competiții internaționale la mentorat local – Quantum Robotics aduce educația STEM mai aproape de elevii sibieni.

Sibiul devine un nou pol al educației tehnologice prin inaugurarea Laboratorului Regional de Robotică și Educație STEM, un proiect dedicat dezvoltării competențelor digitale, inginerești și antreenoriale ale elevilor din oraș.

Miercuri, 4 martie, de la ora 11.00, la Liceul ERI Romano-Finlandez, va avea loc deschiderea oficială a laboratorului. Evenimentul include demonstrații de robotică realizate de elevi, prezentarea dotărilor tehnologice și sesiuni de dialog cu mentorii și partenerii implicați în proiect.

Quantum Robotics și INACO susțin dezvoltarea roboticii în Sibiu

Proiectul este implementat de echipa Quantum Robotics, formată din 15 elevi și profesori ai Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, în parteneriat cu INACO.

Publicitate

Elevii Quantum Robotics au participat la numeroase competiții naționale și internaționale de robotică, unde au obținut rezultate remarcabile. Prin acest demers, ei își propun să facă un transfer de know-how către elevii sibieni și să contribuie la dezvoltarea unui ecosistem regional de robotică.

Laboratorul este dotat cu:

  • ochelari VR pentru simulări și experiențe educaționale imersive
  • microscoape pentru experimente științifice
  • kituri și componente avansate de robotică
  • imprimantă 3D pentru prototipare rapidă

Aceste echipamente oferă elevilor oportunitatea de a învăța practic, de la proiectare și programare până la testare și optimizare.

Transfer de cunoștințe și dezvoltare regională

Coordonatoarea  elevilor în acest proiect, Anca Onițiu, a subliniat, penttru sibiu100.ro, importanța inițiativei: „Elevii de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București vin la Sibiu pentru a construi un laborator de robotică avansat și pentru a realiza un transfer real de cunoștințe. Majoritatea sunt elevi în clasele IX-XI și își doresc să contribuie la dezvoltarea unei zone unde robotica nu este încă în prim-plan. În prima etapă, mentoratul se va desfășura la ERI, urmând ca elevii formați aici să ducă mai departe competențele dobândite către alte licee din Sibiu.”

Obiectivul este clar: crearea unei comunități locale de robotică și tehnologie care să susțină performanța pe termen lung.

Tema competițională: DECODE – provocare complexă pentru tinerii pasionați de robotică

Ianis Păsărelu, elev implicat în proiect, a explicat, pentru sibiu100.ro, direcția educațională a laboratorului:„Ne dorim să promovăm valorile FIRST – excelență, profesionalism și colaborare. Aducem teme și modele de lucru inspirate din competițiile internaționale la care participăm, inclusiv din SUA. Tema din acest an, DECODE, presupune ca patru roboți să colecteze bile de pe teren și să le arunce în coșurile-castele. Este o provocare mai complexă, care implică mai multe cunoștințe de fizică și matematică față de anii anteriori.”

Prin acest laborator regional, elevii din Sibiu vor avea acces direct la metodologii moderne de pregătire pentru competiții internaționale de robotică, dezvoltând competențe esențiale în programare, construcție mecanică, gândire critică și lucru în echipă.

Un pas important pentru educația STEM în Sibiu

Deschiderea Laboratorului Regional de Robotică și Educație STEM marchează un moment important pentru educația tehnologică din Sibiu. Inițiativa consolidează legătura dintre performanța internațională și educația locală, oferind elevilor șansa de a învăța cu tehnologii de ultimă generație și de a se pregăti pentru cariere în domenii precum robotică, inginerie, IT și antreprenoriat tehnologic.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

abOUT Sibiudă-ne un semnAm o informațieMesaj WhatsApp

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect