3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Elevii din Sibiu au învățat despre energia regenerabilă la atelierele de informare

Cele mai citite

Între 15 și 19 ianuarie 2024, peste 300 de elevi din ciclul primar și gimnazial, reprezentând Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, Școala Gimnazială Nr. 2 Sibiu, Școala Gimnazială „Mihai Viteazu” Șelimbăr și Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș” Săliște, au participat cu entuziasm la atelierul de informare „Descoperă Lumea Energiei Regenerabile”.

Desfășurat în Sala Mare a Consiliului Județean Sibiu, evenimentul a fost marcat de prezența partenerilor de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, care au avut rolul de a le prezenta copiilor informații captivante despre sursele de energie regenerabile și prietenoase cu mediul înconjurător.

În cadrul acestuia, partenerii proiectului de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu le-au prezentat copiilor informații despre sursele de energie regenerabile și prietenoase cu mediul înconjurător, în cadrul următoarelor tematici:

· Ce este energia solară și cum o putem utiliza?

· Cum se transformă vântul în electricitate?

· Ce înseamnă să avem un stil de viață prietenos cu mediul?

· Cum contribuie utilizarea energiilor regenerabile la protejarea mediului?

· De ce este important să avem grijă de natură?

· De ce este important și cum putem să reducem consumul de energie în locuințe?

· Cum ne putem imagina viitorul în care toată energia provine din surse regenerabile?

„În cadrul proiectului „Energie regenerabilă și eficiență energetică – pentru dezvoltarea durabilă în județul Sibiu” o componentă importantă o reprezintă atelierele de conștientizare pentru cetățeni, care au ca scop informarea locuitorilor din județul Sibiu despre cum pot contribui la reducerea consumului de energie și cum pot folosi resurselor regenerabile. Iar pentru a avea un județ verde este important să implicăm și copiii, pentru că ei reprezintă viitorul comunității noastre. Ne-am bucurat să avem alături la atelierele desfășurate la Consiliul Județean Sibiu copii pentru care noțiunea de „verde” nu le este străină, copii curioși, dornici să se implice în protejarea mediului înconjurător. Mulțumim cadrelor didactice de la școlile participante și domnilor primari, Horațiu Răcuciu și Marius Grecu pentru implicarea în cadrul acestui proiect”, a declarat Președinta Consiliui Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.

Atelierul a avut și o parte practică în care copiii au răspuns la întrebări sau au desenat cum văd ei o casă a viitorului și cum vor fi folosite în viitor energiile regenerabile.

„Ne-au impresionat răspunsurile lor, foarte exacte, iar unii dintre ei au făcut desene care ar putea fi considerate invenții sau inovații în acest domeniu, dovadă că sunt interesați de acest subiect, iar părinții lor și cadrele didactice i-au informat despre energiile regenerabile, despre importanța lor în viața de zi cu zi. Educând copiii, educăm generația viitoare, pe cei care vor aplica aceste energii în viitor, atunci când se vor dezvolta pe scară largă”, a declarat conf.dr.ing. Claudiu Isarie, Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

„Am participat la o poveste frumoasă despre energie regenerabilă, ne-am transformat în personajele care ar putea să participe la o Românie mai bună, mai frumoasă și am învățat că trebuie să păstrăm această țară și să transmitem generațiilor viitoare acest lucru, pentru că România de mâine sunt ei,” a declarat Nicoleta Cruciat, Școala Gimnazială „Mihai Viteazu” Șelimbăr.

Atelierul de informare despre sursele de energie regenerabilă pentru copii face parte din cadrul proiectului „Energie regenerabilă și eficiență energetică – pentru dezvoltarea durabilă în județul Sibiu” implementat de Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și University of South-Eastern Norway și este finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismele financiare SEE și Norvegian 2014 – 2021, în cadrul „Programului de Energie din România”, cu o valoare de 188.930 euro.

În cadrul proiectului ambițios „Energie Sibiu Verde”, obiectivul este să amplifice cunoștințele privind energia regenerabilă și eficiența energetică în rândul cetățenilor, autorităților publice și specialiștilor din companii din județul Sibiu. Scopul final este promovarea soluțiilor de eficiență energetică prin surse regenerabile, având în vedere impactul benefic asupra mediului, stabilizarea climatului și reducerea costurilor economice.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect