2.4 C
Sibiu
joi, decembrie 12, 2024

Elevii pot fi exmatriculați dacă folosesc telefoanele mobile în timpul orelor

Cele mai citite

Se anunță reguli drastice în școlile din România în privința folosirii telefoanelor mobile, elevii riscând chiar să fie exmatriculați.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat luni seara, în exclusivitate la Digi24, noile reguli privind interzicerea utilizării telefoanelor mobile în școli.

Deca a spus că noul regulament prevede faptul că școlile pot interzice de tot utilizarea telefoanelor mobile pe perioada activității în școală și că există o serie de sancțiuni care merg de la avertisment verbal sau scris până la sancțiunea cea mai gravă care este exmatricularea.

„În regulamentul de organizare și funcționare al sistemului de învățământ, cel general pe țară, se prevede faptul că ele nu pot fi utilizate în timpul orelor de curs.

Așa era și înainte. Ceea ce am introdus nou este faptul că școala, în propriul regulament, poate interzice de tot utilizarea telefoanelor mobile pe perioada activității în școală.

Am lasat la latitudinea școlii pentru că sunt școli unde se ajunge ușor, părinții pot ajunge ușor dacă apare o urgență, dar sunt și școli în zone îndepărtate, unde, de exemplu părinții au nevoie să ia legătura cu elevii pentru a ști când trebuie să-i preia, când există o urgență și așa mai departe.

Fiecare școală știe comunitatea, știe nevoile, știe posibilitățile și atunci pot decide fie să meargă pe regula generală, fără telefoane în timpul orelor, cu zonă de depozitare la intrarea în sala de clasă, fie să meargă pe o regulă și mai strictă, cum am văzut în alte state europene: interzicerea cu totul a telefoanelor mobile în școli, sigur, cu excepțiile date de utilizarea lor în scop educațional.

Dacă profesorul le consideră utile pentru o lecție interactivă, ele pot fi utilizate punctual.

Există în regulament o serie de sancțiuni care merg de la avertisment verbal sau scris până la sancțiunea cea mai gravă care este exmatricularea. În funcție de gravitatea faptei se aplică o sancțiune adecvată”, a spus ministrul Educației.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Aproape 100.000 de cazuri de infecții respiratorii în România în ultima săptămână

Un număr de 97.598 de cazuri de infecţii respiratorii - gripă clinică, IACRS şi pneumonii - s-au înregistrat în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect