Familiile cu venituri reduse pot beneficia de sprijin financiar pentru elevi și preșcolari. Valoarea lunară este de 105 lei.
Pentru a beneficia de sprijinul financiar, Primăria Sibiu anunță că familia trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
– venitul net pe membru de familie să nu depășească 557,03 de lei
– copilul să fie înscris la o grădiniță de pe raza municipiului Sibiu și să frecventeze cursurile
Actele necesare pentru obținerea stimulentului se pot depune în orice perioadă a anului și se acordă din prima lună în care copilul a îndeplinit criteriile de elibilitate.
De anul acesta, o altă condiție ce trebuie îndeplinită este aceea ca familia din care provine copilul să fie beneficiara alocației pentru susținerea familiei acordată familiilor cu venituri reduse.
Următoarele documente se pot depune fie la sediul Direcției de Asistență Socială de pe bulevardul Victoriei nr.1-3, cam. S.2 (de luni până joi în intervalul orar 8-15, iar vineri între orele 8-12), fie electronic, pe adresa de e-mail [email protected] sau pe platforma de e-administratie.sibiu.ro unde, de altfel, se poate solicita acest sprijin în format electronic:
– cerere tip – declarație de pe propria răspundere (documentul poate fi procurat de la sediul DAS de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3 sau poate fi descărcat de aici:ACTE
– acte doveditoare privind componența familiei (carte de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie), veniturile lunare și adeverință prin care se atestă frecventarea grădiniței.
Consiliul Local a aprobat un buget de 14,3 milioane de lei, față de cele 10,5 milioane de lei alocate anul trecut
Suma a crescut ca urmare a majorării cuantumului burselor oferite. Astfel, bursa socială s-a dublat, de la 100 la 200 de lei, cea de studiu s-a mărit de la 130 la 150 de lei. Bursa de merit a crescut de la 150 la 200 de lei, iar cea de studiu are o valoare de 500 de lei. În luna septembrie au beneficiat de burse 5.311 elevi din municipiul Sibiu.
Pentru bursa socială, elevii trebuie să depună actele necesare la școala de care aparțin. Pentru restul burselor, școala sau liceul la care învață se vor ocupa de demersuri.