Mai mulți elevi din cadrul Colegiului „Școala Națională de Gaz” Mediaș se află în Portugalia în cadrul unui proiect Erasmus+.
În perioada 12 februarie – 1 martie, 22 de elevi din clasele X – XII Tehnician în activități economice și 2 profesori de la Colegiul „Școala Națională de Gaz”, participă în localitatea Setubal din Portugalia la proiectul Erasmus+ cu titlul „Competențe profesionale europene prin mobilități Erasmus+” Numărul 2023-1-RO01-KA121-VET-000125322 având ca parteneri firme de consultanță în domeniul economic din Setubal și Euromind Projects SL Portugal.
Proiectul are ca obiective perfecționarea elevilor în domeniul servicii și analiza comparativă a sistemului românesc de contabilitate raportat la cel portughez dar și dobândirea de cunoștințe culturale din zona respective.
Totodată, un alt obiectiv este perfecționarea cunoștințelor și abilităților de comunicare în limba engleză, dar și implementarea unor tehnici de socializare cu potențialii clienți și parteneri.
Elevii beneficiază de experiența în domeniul economic într-o țară cu standarde de calitate.
În acest fel, la întoarcerea în țară elevii vor avea posibilitatea să pună în practică abilitățile și aptitudinile dobândite, fiind un exemplu de bună practică pentru colegii lor și pentru partenerii economici locali.
În același timp, elevii participanți au posibilitatea de a comunica eficient într-o limbă de circulație internațională și de a-și dezvolta abilitățile de muncă în echipă, aspecte atât de necesare în vederea viitoarei lor integrări pe piața muncii din societatea multiculturală de astăzi.