25.2 C
Sibiu
vineri, iulie 4, 2025

Evaluarea Națională în județul Sibiu: 6 școli au promovabilitate 100%, în 5 școli niciun elev nu a obținut media 5

Cele mai citite

În județul Sibiu 83,5% din elevii participanți au obținut medii mai mari sau egale cu 5, potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean.

Situația statistică, la nivelul județului Sibiu, arată că dintre cei 3131 elevi prezenți, 2614 elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5, adică 83,5% (procent mai mare față de anul 2024 – 76,38%, anul 2023 – 76,2%, anul 2021 – 80,75%, anul 2020 – 78,8% și anul 2019 – 76,81%, dar mai mic față de anul 2022 – 84,08%).

banner
banner
banner

Înainte de contestații, județul Sibiu ocupă locul 15 la nivel național

Doi elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu și Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu au încheiat examenul cu media generală 10.

Rata de participare a fost de 93%, adică 3131 candidați prezenți, dintr-un total de 3331 elevi înscriși.

La proba de Limba și literatura română 2785 elevi (88,47% – din totalul celor 3148 elevi participanți) au obținut note peste sau egale cu 5, iar 8 elevi au fost notați cu 10.

La proba de Matematică, 2422 elevi (77,36% – din totalul celor 3131 elevi participanți) au note peste sau egale cu 5, iar 16 elevi au obținut nota 10.

La limba și literatura maternă, 388 elevi (96,52% – din totalul celor 402 elevi participanți) au obținut note mai mari sau egale cu 5, 4 elevi obținând nota 10.

Unitățile de învățământ din județul Sibiu care au procentul de 100% elevi care au obținut medii mai mari sau egale cu 5 sunt: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu, Liceul Româno-Finlandez ERI Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 3 Copșa Mică, Școala Gimnazială Porumbacu de Jos și Școala Gimnazială Tilișca.

Unitățile de învățământ din județul Sibiu unde niciun elev nu a obținut media mai mare sau egală cu 5 sunt: Școala Gimnazială „Ilie Micu” Ludoș, Școala Gimnazială Ațel, Școala Gimnazială Hoghilag, Școala Gimnazială Mălâncrav și Școala Gimnazială Nr. 11 Sibiu.

Cererile de vizualizare a lucrărilor scrise pot fi depuse în ziua de 3 iulie (în intervalul orar 14:00 – 17:00), iar cererile pentru contestarea rezultatelor inițiale pot fi depuse în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 17:00 – 18:00), 4 iulie și 5 iulie.

Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice.

În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut.

Rezultatele finale vor fi afișate joi, 10 iulie.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Lucrări finalizate la Grădinița 5 Sibiu. Unitatea a fost modernizată și eficientizată energetic

Primăria Sibiu a finalizat lucrările de modernizare și eficientizare energetică a clădirii Grădiniței nr.5, de pe strada Siretului.Peste 140...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect