3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Examenul de Titularizare, programat în 29 iulie

Cele mai citite

 

Proba scrisă a Titularizării va avea loc în 29 iulie. Conform calendarului Ministerului Educației și Cercetării, între 9 – 16 iulie, candidații își pot depune dosarele la inspectoratele școlare sau le pot transmite electronic.

„În urma promulgării de către președintele României, Klaus Iohannis, a Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ, a fost aprobat prin ordin de ministru și transmis spre publicare în Monitorul Oficial, Calendarul mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021”, se arată într-un comunicat de presă al MEC.
Conform acestuia, în perioada 9-16 iulie, candidații la concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar își vor depune dosarele de înscriere la inspectoratele școlare sau le pot transmite și electronic.
Proba scrisă la Titularizare va avea loc în 29 iulie, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare în vigoare. Primele rezultate vor fi afișate pe 4 august. Contestațiile vor fi depuse în perioada 4-5 august, iar în data de 11 august vor fi afișate rezultatele finale.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect