12.4 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Exercițiu de alarmare-evacuare în unitățile de învățământ din Copșa Mică

Cele mai citite

Exercitiu Alarmare Copsa Mica 3Miercuri și joi a avut loc un amplu exercitiu de alarmare-evacuare pentru situații  de urgență în toate unitățile  de învățământ din Copșa Mică. Exercițiul a verificat activitatea SVSU Copșa Mică și a elevilor în managementul situaților de urgență provocate de un cutremur și aplicarea planului de evacuare, făcând parte din programul de pregătire pe anul 2015.

La exercițiu au participat 14 pompieri voluntari, un echipaj SMURD, Poliția Locală, preșcolari, școlari și  reprezentanții PSI a iinstituțiilor de învățământ implicate. Exercițiul a fost coordonat şi pregătit de inspectorul de Protecţie Civilă dl.Pop Ioan Sorin şi de către şeful SVSU, dl. Vasiu Dan.

După încheierea exerciţiilor în toate unităţile de învăţământ, elevilor li s-a adus la cunoştinţă de către inspectorul de Protecţie Civilă, scopul unor asemenea exerciţii de evacuare şi modul de comportare în timpul şi după ce a avut loc un cutremur de pământ.

Publicitate

„Mulţumim pe această cale tuturor participanților la exercițiu, pentru seriozitatea și profesionalismul de care au dat dovadă”, transmit reprezentanții orașului Copșa Mică.

spot_img
Ultimele știri

FOTO – De la jucării la inteligență artificială: grădinițele din Mediaș intră în era digitală

Două grădinițe din Mediaș fac un salt spectaculos spre educația viitorului, după o amplă investiție din fonduri europene care...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect