FOTO: Când presiunea examenelor apasă, salvatorii din Sibiu le amintesc părinților ce contează cu adevărat

Cele mai citite

În zilele în care mii de elevi trec prin emoțiile Evaluării Naționale și ale examenului de Bacalaureat, pompierii, polițiștii și jandarmii din Sibiu transmit un mesaj care mută atenția de la note la ceea ce contează cu adevărat: sprijinul oferit copiilor.

Alăturați campaniei Ministerului Afacerilor Interne, „Cea mai mare notă pentru copilul tău este să fii alături de el”, reprezentanții structurilor MAI din județ îi încurajează pe elevi să aibă încredere în forțele proprii și le reamintesc părinților că prezența și susținerea lor pot face diferența în această perioadă încărcată de stres și așteptări.

„Pompierii, polițiștii și jandarmii din Sibiu s-au alăturat campaniei Ministerului Afacerilor Interne – „Cea mai mare notă pentru copilul tău este să fii alături de el”.

Pentru mulți elevi, zilele acestea vin cu emoții puternice, cu stres, cu multe gânduri și cu dorința de a face totul cât mai bine. Și înțelegem asta. Pentru că, atunci cândva, fiecare dintre noi a fost în locul lor.

Publicitate

Atât Evaluarea Națională, cât și examenul de Bacalaureat sunt momente importante. Sunt etape care contează, dar fac parte din viață și sunt firești. Nu definesc valoarea unui om și nu spun întreaga poveste despre cine este sau cine va deveni.

Dragi elevi, aveți încredere în voi și în munca depusă până acum. Faceți tot ce puteți, fără să uitați că un rezultat nu este mai important decât echilibrul, sănătatea și liniștea voastră.

Iar părinților le transmitem un mesaj simplu: în această perioadă, prezența, răbdarea și încurajarea voastră pot însemna mai mult decât orice notă.

Noi vă susținem, vă încurajăm și vă ținem pumnii! Mult succes”, a transmis Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

VIDEO. Andrei Caramitru îl propune pe Pr. Constantin Necula premier al României. Reacția Părintelui

Într-o postare care s-a viralizat rapid pe facebook, Andrei Caramitru vine cu o soluție inedită de premier: Pr. Constantin...

Știri pe același subiect