FOTO – Centrul de Vacanță Zum-Zum din Copșa Mică a ajuns la a 10-a ediție

Cele mai citite

Centrul de Vacanță Zum-Zum din Copșa Mică ajuns anul acesta la venerabila vârstă de 10 ani și-a închis la sfârșitul săptămânii trecute porțile, cu o prezentare a micilor albinuțe în fața invitaților părinți, bunici, frați și invitați din oraș. Ca în fiecare an Asociația Prietenia Copșa Mică a propus proiectul de vacanță și la pus în aplicare în colaborare cu Primăria Copșa Mică, Comitetul de înfrățire L’Hermitage-Copșa Mică și Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu”, care de altfel a fost și gazda albinuțelor pe perioada celor 2 săptămâni.
Din „stup” au făcut parte 97 de albinuțe conduse de 7 animatori și 13 voluntari. De menționat că unii dintre voluntarii care i-au ajutat pe animatori anul acesta, au fost de fapt chiar printre primii copii ai centrului la pornirea lui în anul 2008.  Fideli crezului de învățare prin joacă și anul acesta animatorii au propus participanților diferite teme cum ar fi Ziua Bunelor Maniere, Ziua Jocurilor de Societate, Olimpiada distractivă, Ziua Jocurilor Internaționale, Ziua dedicată Centenarului, iar excursia de la Alba Iulia de anul acesta a fost deasemenea dedicată Centenarului Marii Uniri.
La final albinuțele Zum-Zum au prezentat invitaților o expoziție cu obiectele confecționate în centru și au pregătit un program artistic plin de energie si veselie pentru toți cei prezenți. Evenimentul s-a încheiat cu un tort uriaș și un La Mulți Ani cântat de toate albinuțele pentru sărbătorirea celor 10 ani de activitate.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

20 de ani de Diakoniewerk în România: Simpozion internațional dedicat autodeterminării persoanelor cu dizabilități, la Casa Artelor din Sibiu

Asociația Diakoniewerk International Sibiu marchează două decenii de activitate printr-un eveniment special de reflecție și dialog public, organizat în...

Știri pe același subiect