7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

FOTO: Clădire reabilitată din temelii și cabinete de terapie și recuperare medicală la CȘEI Mediaș

Cele mai citite

A fost semnat procesul verbal la finalizarea lucrărilor de modernizare a Centrului Școlar de Educație Incluzivă Mediaș.

De vineri aproape 140 de copiii cu deficiențe mintale și locomotorii au condiții mai bune de învățare și recuperare medicală.

Sunt copiii care provin din Mediaș, dar și din localități învecinate, precum Copșa Mică, Valea Viilor, Agârbiciu, Târnava, Brateiu sau Nemșa.

Prin fondurile europene nerambursabile pe care Consiliul Județean Sibiu le-a obținut din Programul Operațional Regional 2014 – 2020, a fost reabilitată întreaga clădire și au fost amenajate cabinete de terapie și recuperare medicală.

Numărul sălilor de clasă a crescut, ajungând la 12.

În cadrul aceleiași investiții, au fost achiziționate calculatoare, imprimante, table interactive și mobilier școlar, valoarea acestora fiind de 340.000 de lei.

Atât pentru elevii Centrului Școlar de Educație Incluzivă Mediaș, cât și pentru cei din comunitate, a fost pregătit un nou proiect: amenajarea unui teren de sport multifuncțional, pentru care, acum, se realizează documentația tehnică.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Nicolae Ciucă demisionează din funcția de președinte al PNL

Candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă, și-a anunțat luni demisia din funcția de președinte al partidului.„Dragi români, vă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect