3.2 C
Sibiu
joi, octombrie 30, 2025

FOTO: Gardul unui liceu din România a devenit cel mai fotografiat obiectiv din oraș. Cum a fost împodobit pentru Crăciun

Cele mai citite

Gardul unui liceu din Suceava a devenit atracția orașului după ce a fost împodobit pentru Sărbătorile de Iarnă.

Câteva sute de metri de gard sunt de nerecunoscut, iar elevii colegiului Spiru Haret din Suceava au muncit două luni ca să-l decoreze.

Acum toată lumea vine să le admire opera denumită „Manifest pentru Normalitate și Frumos”.

„Un manifest care face apel la bunătate, la frumusețe și nu în ultimul rând, la omenie. Spun omenie pentru că toți ursuleții ăștia și darurile pe care le vedeți vor avea ca finalitate un cămin de copii în care se găsesc copii aflați în nevoie”, spune Virginel Iordache, director Colegiul Național de Informatică Spiru Haret Suceava.

„Este un proiect pe care l-am conceput și realizat împreună cu 330 de elevi și părinții lor. Toată lumea a contribuit din foarte multe puncte de vedere: material, cu efort, imaginație și multă muncă și străduință”, a precizat la rândul său Daniela Bocșa, inițiatoarea proiectului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

România va avea, de astăzi, un nou vicepremier. Oana Gheorghiu depune jurământul la ora 10

Decretul privind numirea Oanei Gheorghiu în funcţia de vicepremier a fost publicat joi, 30 octombrie, în Monitorul Oficial.Oana Gheorghiu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect