Fost ministru al Educației, Daniel Funeriu este primul care anunță deschis că vrea să candideze la președinția României.
Până în acest moment au fost avansate mai multe nume de potențiali candidați din partea coaliției PSD-PNL-USR-UDMR la prezidențiale.
Nici unul nu a spus însă clar că ar dori să candideze. Și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și rectorul UBB, Daniel David, au arătat că așteaptă analizele partidelor și cercetări sociologice.
”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeniu, al cărui nume a fost vehiculat ca posibil candidat în alegerile prezidenţiale de anul viitor, potrivit gândul.ro.
Daniel Funeriu a precizat că, după situaţia din alegerile prezidenţiale, ”partidele politice, astăzi, sunt în situaţia în care trebuie să caute un candidat”.
„Mă declar un ordoliberal cu poziții devenite treptat moderat conservatoare. Partea progresistă a spectrului politic mă consideră prea conservator, în special pentru discursul meu favorabil valorilor creștine.
Partea extremei naționaliste și ultraconservatoare a spectrului politic mă acuză că sunt prea progresist pentru că am susținut campaniile de vaccinare împotriva cancerului de col uterin.
Atlantist și pro-european convins și militant, am denunțat excesele de tip woke și lipsa de fermitate împotriva migrației ilegale, înscriindu-mă în linia trasată de părinții fondatori ai Uniunii Europene și opunându-mă unor măsuri care extind influența unor instituții dincolo de atribuțiile conferite de Tratatul Uniunii Europene.
Am militat pentru afirmarea vocii României în contextul Uniunii Europene și pentru o politică externă mai asertivă și îndreptată înspre aliați strategici precum Marea Britanie și Statele Unite. Sunt radical împotriva ideologiei în școli.
În ultima perioadă am devenit o voce fermă în chestiuni legate de educație, de reforme ale statului, atrăgând atenția asupra pericolului populismului și fragmentării sociale (de exemplu aici), militând pentru coeziune socială și strângere a națiunii în jurul valorilor tradiționale.
Am avertizat în multiple rânduri asupra pericolului creșterii partidelor extremiste, fiind un avocat al moderației și coeziunii sociale”, se descrie Funeriu, pe blogul său.