3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

FOTO/VIDEO: Peste 100 de elevi au „Supraviețuit în Labirint”

Cele mai citite

Sâmbătă, 18 mai 2024, a avut loc în municipiul Mediaș cea de-a patra ediție a concursului județean „Supraviețuitori în Labirint“, organizat de către Colegiul „Școala Națională de Gaz“, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Școala Postliceală „Auxila“ și Asociația de Turism și Ecologie Dianthus.

Proiectul se adresează elevilor de clasa a VIII-a și a IX-a din municipiul Mediaș și din localitățile limitrofe, iar la ediția din acest an s-au înscris 26 de echipe, compuse din câte patru membri.

„Supraviețuitori în Labirint“ s-a desfășurat în zona Greweln din Mediaș, fiind un concurs de educație ecologică și protecția mediului, în cadrul căruia participanții au străbătut un traseu cu 10 puncte de control, testându-și aptitudinile și cunoștințele în diverse domenii.

Probele s-au desfășurat în mediu natural și au avut ca tematică educația ecologică, protecția mediului, educația sanitară și orientarea turistică.

La finalul competiției, câștigătorii au fost recompensați cu diplome, trofee și premii.

„Evenimentul s-a desfășurat cu emoții, deoarece a plouat dimineață, iar un eveniment în aer liber depinde de vreme.

Au fost mai mulți participanți decât anul trecut, iar participanții au trebuit să supraviețuiască în pădurea din împrejurimile Hanului Greweln, să parcurgă un traseu și să îndeplinească anumite condiții.

Au avut probe din protecția mediului, de prim-ajutor, care sunt foarte importante, probe de orientare turistică în teren – au trebuit să descopere anumite semne ascunse în pădure, au avut probe de supraviețuire, de montat cortul, într-un cuvânt a fost un eveniment frumos, un bun început de week-end“, a declarat Cătălin Ciucu, profesor al Colegiului „Școala Națională de Gaz“.

„De 4 ani, Primăria Municipiului Mediaș, în parteneriat cu Colegiul Școala Națională de Gaz organizează această acțiune extrem de benefică, din punctul meu de vedere, pentru toți elevii care au acceptat și au ales să își petreacă astăzi câteva ore în această zonă extrem de frumoasă a orașului.

Îi felicit pe toți elevii și în același timp felicit cadrele didactice și le mulțumesc că se implică în derularea unor astfel de activități“, a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Călin Georgescu: Nu sunt extremist, nu sunt fascist, sunt un român care își iubește țara

Candidatul independent Călin Georgescu a afirmat, luni, că nu este extremist, aşa cum este "acuzat", ci este doar "un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect