19.1 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 13, 2024

Grădinița din Cartierul Arhitecților a fost finalizată. Luni încep înscrierile copiilor

Cele mai citite

Grădinița din Cartierul Arhitecților, un proiect al Arhiepiscopiei Sibiului, este finalizată. Unitatea de învățământ își va aștepta primii copii să îi treacă pragul începând cu această toamnă. Înscrierile vor începe săptămâna viitoare, din 11 iulie.

Locuitorii Cartierului Arhitecților au parte de o veste bună! Arhiepiscopia Sibiului anunță că lucrările sunt finalizate, rămânând doar ca, în aceste zile, să se efectueze curățenia locației. Sorin Joantă, consilierul în învățământ religios în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, a precizat, pentru Sibiu100%, că, din toamnă, vor fi două grupe pentru copii, una de română cu modul în engleză și cealaltă de germană maternă. În plus, dacă vor exista cerințe, grădinița va dispune și de o grupă pentru micuții de doi – trei ani.
Grădinița se află aproximativ la mijlocul Cartierului Arhitecților, pe strada G. M. Cantacuzino.
„În data de 10 iulie sperăm să fim gata toate lucrările. În principiu, 11 și 12 iulie vor fi primele două zile în care vom face o prezentare, după un program poate de două ore dimineață, două ore după-amiază, pe care îl vom anunța online. În principal, cei interesați sunt cei care locuiesc în Cartierul Arhitecților. Trebuie știut că orice părinte care dorește să își înscrie copilul la Grădinița „Sfântul Nicolae” a Arhiepiscopiei este bine primit! Nu contează dacă este din zonă, dar mă gândesc că ușurința este pentru părinții de aici, care au acumo grădiniță lângă ei. Va fi un ajutor pentru ei: am plecat să duc copilul la grădiniță și apoi mai departe la serviciu; când mă întorc, îl iau din cartier. Sperăm să deschidem din acest an două grupe, cu câte aproximativ 15-17 copii. În situația în care vom avea solicitări pentru mititeii de doi ani, venim și cu o grupă pentru copiii mici, undeva la vreo 15 copii. Ca un maxim pentru anul școlar viitor… Ne gândim la trei grupe”, a spus Sorin Joantă.
Potrivit consilierului în învățământ religios din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, perioada de recrutare a personalului didactic va avea loc după concursul de Titularizare.

De ce a investit Arhiepiscopia într-o grădiniță


Motivul pentru care reprezentanții Arhiepiscopiei Sibiului au decis să realizeze această investiție în Cartierul Arhitecților constă în a apropia copiii de Dumnezeu și a ajuta învățământul românesc.
„Am ales să facem această investiție pentru că, alături de o Biserică nouă, cu siguranță este nevoie și de o școală nouă, iar școala pornește de la ciclul preșcolar, de la cei mici de 2 3 ani. Astfel, primul pas trebuie făcut de acolo. Este și forma prin care Biserica Ortodoxă, Arhiepiscopia Sibiului, își arată latura aceasta îndreptată spre populație, nu numai prin rugăciune, serviciul liturgic, prin participarea împreună la evenimentele comunității, ci și prin posibilitatea de a oferi un spațiu, un cadru generos, persoane dedicate pentru educarea copiilor și pentru a-i apropia în același timp și pe cei mici de Dumnezeu”, a mai explicat Sorin Joantă.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Lansarea candidaților PNL Sibiu la alegerile locale. Show-electoral și propagandă liberală

Cosmin PALPNL Sibiu și-a lansat candidații pentru alegerile locale din 9 iunie, vineri seara, la Redal Expo.Raluca Turcan, președintele...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect