Ioana Guță este profesor de arte la Școala de Educație Incluzivă Nr.2 din Sibiu, acolo unde elevi îi sunt copiii cu deficiențe de auz. O prezență discretă, fină, o rază de culoare pe holurile acestei școli, așa este Ioana, ori de câte ori o întâlnești. Recunosc că, îmi place să scriu reportaje inspirate de această instituție. Este o altă lume între acei pereți… aparent tăcută, dar atât de plină de semne, de trăiri, de emoții și, cel mai important, de multă dragoste. Copiii care învață acolo au nevoie, mai mult decât ceilalți, de afecțiunea profesorilor lor. Așa percep ei lumea și așa pot s-o audă. Acesta este și motivul pentru care m-am decis să vă povestesc despre Ioana, o tânără cu suflet mare și cu un talent și mai mare. Acela de a prezenta viziunea lumii în culori, de a desena vise, de a colora emoții și de a-i învăța și pe alții cum să o facă. Pentru mulți dintre dumneavoastră va fi doar un chip și un nume, însă pentru elevii ei, Ioana este cea care le creionează destinul și cea care dă culoare și sens vieții lor.
Nu uit niciodată chipurile celor despre care scriu, așa că, îmi amintesc perfect de Magdalena Imbrea sau de Gabriel Chirică, doi copii frumoși și talentanți, elevi la Școala Incluzivă, premiați la olimpiade de pictură. Scriind despre ei, am cunoscut-o pe Ioana Guță, cea care le-a îndrumat pașii, a crezut în ei și i-a susținut în performanță.
Ioana s-a născut la Sibiu, în 6 ianuarie 1982. A urmat Colegiul „Andrei Șaguna”, apoi Liceul de Artă și a terminat Facultatea de Arte Plastice de la Timișoara, specializarea și masteratul în Grafică. S-a născut cu talentul de a mânui pensula și creionul, iar pentru asta îi mulțumește lui Dumnezeu.
„Din copilarie îmi plăcea să desenez. Îmi amintesc cum și în pragul examenelor importante, eu stăteam cu cartea deschisă și aveam deasupra o foaie pe care desenam. De câte ori mă vedea mama, îmi spunea pe un ton autoritar: Tu ce faci? Înveți sau desenezi? Desenam ce-mi venea în cap… peisaje, prințese, portrete. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru talentul meu. Când mă gândesc la asta, îmi spun mereu: Creatorul mi-a dat bucuria de a admira creația Lui și de a o reinventa cu ajutorul imaginației, al mâinii conduse de gând și al pensulei sau creionului care transpune imaginea plastică”, spune Ioana.
De-a lungul timpului, și-a expus lucrările în diferite expozitii de grafică și pictură, cu tematică variată: „Călătorie spre infinit”, „Valențele timpului”, „Renașterea formelor”. De asemenea, a făcut și ilustații de carte. Dar Ioana mai are o pasiune, aceea de a preda. În fond și la urma urmei, tot o artă.
A avut ca profesori, artiști contemporani, care au inspirat-o și care au învățat-o tainele artelor plastice. I-au arătat cât de frumos și important este să împărtășești cu alții ceea ce știi și tânăra a ales să-și dezvolte, în paralel, ambele pasiuni.
De 13 ani predă Arta
Anul 2005, este primul ei an de învățământ. Predă arta la Liceul „Constantin Noica” și la Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară Terezianum. Lucrează apoi trei ani și la Liceul „Onisifor Ghibu”, ca profesor suplinitor, însă, pentru că-și dorea să devină titular, ajunge în 2009 la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2.
Sunt 9 ani de când lucrează cu elevi deficienți de auz, comunicând prin artă. Cu pasiune și cu dragoste, Ioana reușește să expună ideile creative ale copiilor. Asta este și ceea ce am apreciat la ea, pentru că am tot întâlnit-o, în special atunci când organiza expoziții cu vernisaje sau concursuri școlare creative, în care, arăta sibienilor ce pot copiii ei. Și acum, pe holurile Bibliotecii Astra sunt expuse tablouri ale micilor artiști îndrumați de ea. Își iubește meseria, își iubește elevii, iar cea mai importantă lecție pe care le-o predă este aceea de a-și urma visele. Nu pleacă nici ea de la ore fără a învața de la elevii ei că, în viață, poți depăși orice obstacol, mai ales dacă ai zâmbetul pe buze.
Pentru școală își dorește un atelier de pictură cu reviste, albume de artă, unde copiii să vină cu drag. Își dorește ca programele școlare să fie axate pe teorie aplicată, pe metode practice, pe experimente, ore de tip atelier, muzee și expoziții virtuale, pe grafică pe calculator. Pentru ea își dorește mai mult timp creativ, să realizeze lucrări de grafică și pictură inspirate din arta abstractă.
„Mă regăsesc în arta abstractă. Mă ajută să-mi exprim liber ideile și trăirile. La fel ca Vincent Van Gogh, eu îmi visez picturile, apoi îmi pictez visele. Albul mă ispiră să pun culoare și iubesc lumina”, vorbește Ioana despre pasiunea ei.
Până își va vedea toate planurile duse la bun sfârșit, Ioana este susținută de familie și prieteni să meargă mai departe în a educa simțul frumos al unor copii speciali, în a le demonstra că se poate, în a-i ghida spre performanță și, cel mai, important, în a-și depăși limitele prin dărâmarea de bariere instituționale. Doar așa poate demonstra că imaginația nu are limite, iar copiii trebuie să aibă libertatea de a fi ei înșiși.
